Amanta lui Berlusconi i-a trimis 15.000 de euro fostului iubit într-un an

Ultima actualizare:

Click! vă prezintă, în exclusivitate, dovada miilor de euro pe care surorile Vişan i-au trimis în ţară.

Potrivit apropiaţilor familiei, Ioana şi Monica lucrau în Italia ca menajere şi nu ca dame de companie, lucru contrazis de chitanţele Western Union, care arată clar că, numai într-un an, Ioana Vişan i-a trimis fostului iubit, aşa cum îl numeşte ea, peste 15.000 de euro.

În numai o lună de „menaj", mai exact în iunie 2007, românca a câştigat câteva mii de euro.

Peste 6.000, fiind suma primită, numai în acea perioadă de Octavian.

„Grămezile" de bani pe care fostul prieten al Ioanei Vişan le primea nu au mai contat pentru acesta.

Tâ­­nărul a susţinut în faţa judecătorilor că a întrerupt definitiv relaţiile cu românca, după ce a surprins-o în ipostaze intime cu tatăl lui.

„Motivul pentru care m-am despărţit definitiv de ea a fost că am surprins-o într-o ipostază intimă cu tatăl meu, el suferind de o afecţiune psihică gravă", a mărturisit, în faţa judecătorilor, fostul confident al „amantei lui Berlusconi".

Acesta a ajuns la tribunal în urma unui proces de partaj pe care Ioana l-a iniţiat. Tânăra de numai 22 de ani cere acum, de la fostul prieten, banii trimişi în perioada 2006-2008. Circa 100.000 de euro.

Mai mult, în mărturia depusă la Judecătoria Curtea de Argeş, Octavian s-a apărat spunând că Ioana nu avea cum să aibă o relaţie de concubinaj cu el cât timp ea se culca cu septuagenari în peninsulă.

Astfel, cererea Ioanei neavând temei, susţine bărbatul. Se pare că, înainte să plece în Italia, românca dorea să ajungă în străinătate pentru a practica dansuri la bară în cluburi de striptease.

„Prietena mea, şi nu concubina, nu avea aceleaşi preocupări intelectuale ca şi mine şi dorea să plece în străinătate pentru a practica dansuri la bară, în cluburi de noapte".

Ioana s-a apărat spunând că avea bani şi pe vremea concubinajului cu Octavian.

„Am fost ajutată cu sume de bani de sora şi mama mea care au lucrat în Italia".

Totul înainte ca tânăra să plece la Milano, în 2006. Românca a ajuns pe prima pagină a ziarelor după ce cotidianul italian Corierre della Sera a publicat declaraţiile martorului Gianpaolo Tarantino, care a susţinut că printre prostituatele lui Berlusconi s-ar fi aflat şi Ioana Vişan, o brunetă frumoasă de 22 de ani.

Ioana vrea înapoi cimitirul, casa şi maşina

Prin procesul de partaj judiciar, Ioana Vişan îi cere înapoi lui Octavian Tiriachiu un imobil cu suprafaţa de 500 de metri pătraţi şi un teren de 2.000 de metri pătraţi lipit de un cimitir din Curtea de Argeş.

Totodată, tânăra mai vrea să-şi recupereze şi un autoturism Audi A4.

„Amanta lui Berlusconi" susţine în declaraţiile date în faţa magistraţilor că a avut o relaţie de concubinaj cu Octavian în perioada 2002-2007, timp în care i-a trimis sume importante de bani.

Octavian Tiriachiu este detectiv particular

La scurt timp după ce numele româncei a apărut în presă, fostul iubit al Ioanei, Octavian Tiriachiu, a povestit cum tânăra, pe numele ei de scena Ana Brambilla, era preferata lui Silvio Berlusconi.

Detectivul particular a continuat dezvăluirile şi a dat amănunte picante de la orgiile premierului italian, la «festin» participând politicieni, milionari şi fotbalişti de la AC Milan. 

Octavian susţine că Ioana Vişan a venit şi în ţară cu septuagenari, iar el era obligat să le închirieze camere la hoteluri de lux.

image
image
image
image
image
image
image
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
castelul pustnicului captura video jpg
avion pixabay jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net