Află ce relaţie ai, după modul în care dormi!

Ultima actualizare:

În dormitor se întâmplă majoritatea poveştilor voastre, nu-i aşa? Ei bine, oricât ţi se va părea de neverosimil, tot acolo trebuie să priveşti şi pentru a înţelege mai bine relaţia voastră.

Chiar dacă, auzind de dormitor, te duci cu gândul la multele momente amuzante şi picante întâmplate acolo, nu e vorba de sex de data aceasta, ci de maniera voastră de comportare unul cu celălalt în somn.

"Dormitorul e un teritoriu intim în care se descoperă dinamica relaţiei voastre", explică doctorul Alejandro Lujan, specialist în comportamentele somnului, citat de Cosmpolitan, ediţia spaniolă.

"Nu doar poziţia în care dormiţi, ci şi felul în care vă treziţi, vă duceţi la culcare sau în care dormiţi împreună pot furniza informaţii despre cât de uniţi sunteţi, capacitatea voastră de asumare a responsabilităţilor sau tendinţa ta de a da prioritate necesităţilor lui înaintea alor tale", mai spune doctorul Lujan. Cu această misiune în minte, ne băgăm lângă voi în pat şi explorăm împreună comportamentul vostru dintre cearceafuri.

Dormiţi spate în spate

Această poziţie poate avea mai multe semnificaţii. Dacă e vorba de un obicei apărut recent, înseamnă că, subconştient, mesajul pe care îl transmiteţi e că aţi început să vă îndepărtaţi unul de celălalt.

Când e vorba, însă, de un fenomen dintoteauna, obişnuit, de la începuturile relaţiei, poate însemna pur şi simplu că sunteţi două persoane independente, care nu au nevoie să fie neapărat legate cu lanţuri împreună pentru a fi fericite.

Dormiţi faţă în faţă

Nu doar că respiraţi unul aerul celuilalt, dar creaţi un cerc închis cu trupurile voastre, ceea ce semnifică faptul că vă simţiţi absolut comozi unul cu celălalt în toate aspectele. Sunteţi doi norocoşi! Dar, atenţie, vă rugăm, la respiraţia fiecăruia dimineaţa...

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
cos de cumparaturi  jpeg
fugar jpg
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net