Adrian Păunescu: «Iubirea nu m-a părăsit nici o clipă»
A iubit viaţa, a iubit femeile, a trăit pentru poezie. În urmă cu un an, Adrian Păunescu a acceptat să vorbească deschis, cu revista "Tango", despre cele două căsnicii ale sale.
Despre prima căsnicie, cu poeta Constanţa Buzea
Tango: Cum aţi luat decizia să vă căsătoriţi prima dată? Cum s-a întâmplat?
Adrian Păunescu: Nu mai puteam unul fără altul. Aveam 17 ani, ne-am îndrăgostit, eu şi Constanţa Buzea, şi ne-am dus la primărie.
Şi acolo ăla când a aflat că aveam 17 ani şi câteva luni a zis să aduc de la tata hârtie că e de acord, că eu nu eram major.
Şi-am zis: "Dacă l-aş putea eu găsi pe tata...". Tata era în puşcărie. Am avut răbdare şi, la 18 ani, ne-am dus şi ne-am căsătorit. Simplu.
Ce v-a atras la ea? A contribuit faptul că era tot poetă?
Nu. Totul m-a atras. Era o fată frumoasă, era curată, era nobilă, era talentată.
În sensul comportării, ea nu era din familie nobilă. Şi stângăcia ei... m-a atras totul. Am iubit-o foarte mult.
Despre o iubită comună cu Nichita Stănescu
Aţi scris în cartea dedicată lui Nichita Stănescu povestea aceea... cum că o femeie care v-a fost iubită amândurora a avut un copil, şi n-aţi ştiut niciodată clar al cui este... Aţi elucidat-o vreodată?
N-am elucidat-o pentru că fiinţa despre care e vorba a încercat un şantaj pe care nu-l suport, poate să vină şi de la puterile atomice.
Şi anume, a încercat să intre şi ea la pachet, în eventuala recuperare a acelui copil. Aşa s-au întrerupt discuţiile.
Pe de-o parte şi eu aş fi fost doritor să ştiu până la capăt adevărul, pe de altă parte, ceea ce s-a petrecut, probabil, trebuia să se-ntâmple.
Despre relaţia cu cea de-a doua soţie, printre amante
Îmi puteţi povesti cum aţi întâlnit-o pe Carmen?
În cazul domnişoarei Carmen Antal, eu sunt o victimă. Ea m-a întâlnit pe mine, ea m-a căutat pe mine, ea m-a oprit din drum.
Sigur, eu, când m-am oprit, am con-statat că e o fată divină, şi era chiar o fată divină, cum e acum o femeie minunată, chiar dacă au încercat-o drame insuportabile.
A fost nemaipomenit de diafană. Avea nişte ochi halucinanţi. Cunoaşterea noastră s-a petrecut în '83, la Deva.
Vă întreb, ca femeie: ce-i dă dreptul unui bărbat să-şi păstreze căsnicia şi să spună: "Nu renunţ la asta, dar am dreptul la iubirea ta, tu, cea de-a doua femeie din viaţa mea?"
Eu pe soţia mea n-am urât-o niciodată, tot timpul - paradoxal - am iubit-o, iar fetiţa mea, Ana-Maria, a fost decisivă în toată această dramă.
Eu n-aveam ce să negociez. Erau ca două vârste, nu ale lor, ci vârste ale omenirii. N-aveam ce face.
Singura mea soluţie era ca soţia mea să facă nişte greşeli în relaţia cu mine, adică să mă necăjească, să-mi dea sentimentul că intru într-un frigider când vin acasă.
Or, ea n-a făcut asta. Şi nici eu n-am avut cinismul de a-i construi capcane. A făcut şi ea greşeli, unele dintre ele chiar de felul ăsta, dar a avut instinct şi nu m-a condiţionat abject.
Eu aş face, aşa, pentru istorie, o mărturisire: într-o altă situaţie de viaţă, când mi s-a întâmplat să fiu împreună cu o fată, care era o fată drăguţă şi despre care Carmen, pe vremea când nu devenise soţia mea, ştia, mi-a zis: "Uite ce te rog eu, pentru că am impresia că trebuie să umbli prin tot felul de locuri ca să te întâlneşti cu ea, uite ce e, plec eu pentru o jumătate de zi şi vede-te cu ea aici".
Sigur că aşa ceva e aproape imposibil şi de gândit, dar a făcut-o.
Şi vreau să vă zic că, la o săptămână după aceea, eu m-am despărţit, fără niciun motiv, decât ăsta, de cea cu care mă întâlnisem în urma gestului generos şi apăsător al soţiei.
În ce stadiu al inimii sunteţi în prezent? Sunteţi îndrăgostit?
Da, da! Nu ştiu dacă am vreo vacanţă. Sunt îndrăgostit, dar focul este mai potolit.
Dar se termină vreodată iubirea?
Eu nu am trăit o asemenea clipă şi sper să nu o trăiesc.
O las postumităţii. Să mă trăiască iubirea pe mine.
Doi copii cu prima soţie
Păunescu a fost căsătorit cu Constanţa Buzea, femeia care i-a dăruit doi copii: pe Andrei şi pe Ioana.
Iată-i aici, într-o fotografie de arhivă, de la începutul anilor '70. În fotografia din dreapta, realizată în 2007, sunt cei doi copii, alături de mamă.
Are şi o fată cu Carmen
A doua soţie a poetului a fost Carmen Păunescu. Cei doi au împreună o fiică, pe Ana-Maria, care va împlini în curând 20 de ani.
Adrian Păunescu era foate mândru de fiica sa, care-l ajuta de multe ori cu munca la revista "Flacăra".
La moartea lui Ştefan Iordache a mărturisit:
«Nu vreau să mor!Nu cred că e timpul»
La dispariţia actorului Ştefan Iordache, poetul a scris unul dintre cele mai emoţionante texte ale sale.
„Nu vreau să mor. Nu cred că e timpul să mor. Totuşi, nu pot să nu mă gândesc la moarte. Mai ales că am impresia că şi ea se gândeşte la mine. Şi la alţii. Spuneam, acum câteva săptămâni, că moartea e printre noi. Şi mă gândesc la moarte pentru că prea mor mulţi oameni care dădeau un înţeles noţiunii de om. Prea mulţi. Din ce în ce mai mulţi. Şi ritmul s-a înteţit. Şi se face întuneric în cultura română. Deodată, se aude un zvon. Care, în scurtă vreme, se confirmă. Şi începem să înţelegem cine au fost ei şi ce trebuia să facem ca să nu le scurtăm vieţile. Prăbuşirea lui Ştefan Iordache este inacceptabilă, intolerabilă, inadmisibilă. Degeaba ne iluzionăm şi ne narcotizăm cu ideea că el va trăi printre noi. Peste el s-a aşternut, de pe acum, pământ. Pământul, cu noi cu toţi, îl apasă. E nedrept" scria Adrian Păunescu în toamna lui 2008, la dispariţia marelui actor.
Adrian Păunescu, alături de actorul Ştefan Iordache
Pe cei doi îi legase o amiciţie de peste 25 de ani, în 1983 actorul primind „Premiul Flacăra" de la Adrian Păunescu.
De-a lungul timpului, poetul a scris texte emoţionante la dispariţia altor artişti printre care şi poeţii Nichita Stănescu sau Marin Sorescu.
Inima i-a cedat după 51 de ore de suferinţă
Pelerinaj la casa poetului Adrian Păunescu. Vezi ce mesaje i-au lăsat admiratorii
A pus pe muzică ultima poezie a maestrului
Adrian Păunescu l-a lansat şi i-a marcat cariera. Cu lacrimi în ochi la auzul veştii că poetul ne-a părăsit, cântăreţul de folk Eugen Stan a pus pe muzică ultima poezie, scrisă de Păunescu chiar pe patul de spital, pe 31 octombrie.
Eugen Stan, cântăreţ de folk
"Rămas bun maestre! O parte din sufletul meu te însoţeşte în Rai! În semn de preţuire am compus melodia «de la un cardiac, cordial» pe versurile ultimei tale poezii scrisă de pe patul de spital. Ţi-o dedic şi ştiu că acolo unde eşti acum, în Rai, vei asculta cu plăcere acordurile melodiei mele", sunt cuvintele folk-istului Eugen Stan, 53 de ani, unul din cei lansaţi în anii '80 de către poetul Adrian Păunescu în cadrul Cenaclului Flacăra. „Am copilărit şi îmbătrânit cu pildele marelui Păunescu în suflet. Lui îi datorez totul", ne-a mărturisit compozitorul.
Eugen Stan mai spune că abia aşteaptă să cânte în concerte piesa care îi este atât de aproape de suflet.
De la un cardiac, cordial
De-aicea, de pe patul de spitalPe care mă găsesc de vreme lungă,Consider că e-un gest profund moral Cuvântul meu la voi să mai ajungă.Mă monitorizează paznici minimi Din maxima profesorului grijă,În jurul obositei mele inimi Să nu mă mai ajungă nicio schijă.Aud o ambulanţă revenind Cu cine ştie ce bolnav aicea,Alarma mi se pare un colind Cu care se tratează cicatricea.Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei, Păziţi-vă şi inima, şi gândul,De nu doriţi să vină anii grei Spitalul de Urgenţă implorându-l.Eu vă salut de-a dreptul cordial,De-a dreptul cardiac, precum se ştie,Recunoscând că patul de spital Nu-i o alarmă, ci o garanţie.Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani, Eu însumi sunt mai omenos în toate,Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani Şi ţării mele minimă dreptate!
Adrian Păunescu, 31 octombrie, Spitalul de Urgenţă Floreasca
«Aveam senzaţia că va fi nemuritor»
Ion Besoiu:
"E o pierdere ca atunci când a plecat Nichita Stănescu spre ceruri. Chiar dacă a avut paşi la stânga, paşi la dreapta, privea înainte cu candoare îngerească".
Mircea Dinescu:
"Adrian Păunescu e un personaj complex. Trăia în două lumi. Destinul său e absolut dramatic, pentru că poetul şi-a subminat destinul de scriitor".
Nicolae Manolescu:
"A fost o puternică personalitate şi un poet important. Lasă un gol în poezia românească ca formulă personală de poezie pe care o au destul de puţini în epoca noastră".
Anastasia Lazariuc:
"Îmi este foarte greu să accept faptul că Adrian Păunescu nu mai este în viaţă. Când mă uitam la el, aveam senzaţia că acest om va fi nemuritor, atâta forţă avea. Când erai lângă el te încărca cu foarte multă energie".
Dinu Săraru:
„Eu nu am avut fraţi şi chiar aşa am fost, ca fraţii. În cariera mea de scriitor, datorită lui sunt romancier. Romanul «Nişte ţărani» a fost scris la teroarea lui şi publicat în foileton în Flacăra".
Gheorghe Zamfir:
"Îmi pare rău că a suferit şi că s-a stins din viaţă cu o boală care a fost necruţătoare. Şi cred că va fi o mare durere nu numai pentru mine, ci şi pentru întreaga ţară şi poporul îl va renega şi îi va păstra o amintire veşnică"
Vasile Şeicaru:
"Bănuiesc că a plecat trist din viaţă. Şi ştim cu toţii lucrul acesta. Vor apărea tot felul de voci care îl vor ridica în slăvi, care vor spune lucruri extraordinare despre el, oameni despre care am auzit mai puţin".
Scrisoarea lui Adrian Păunescu de pe patul de spital
Traian Băsescu: «Adrian Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat»
Ion Iliescu: „Păunescu a marcat istoria culturii noastre”
Ultima poezie a lui Adrian Păunescu, scrisă pe patul de spital
Victor Socaciu: «Adrian Păunescu va fi mai mare după ce nu va mai fi»
