Adio note! De luni profesorii vor intra în grevă

Ultima actualizare:

    Nadia Comăneci este elevă în clasa a V-a, la Şcoala nr.12 din Capitală şi are un 10 în catalog
Nadia Comăneci este elevă în clasa a V-a, la Şcoala nr.12 din Capitală şi are un 10 în catalog

Abia a început noul an şcolar că iarăşi va fi "vacanţă" pentru că profesorii se pregătesc de grevă generală. De ieri, majoritatea cataloagelor au rămas în cancelarie, iar elevii au fost notaţi în caiete speciale.

Şcolarii sunt în culmea fericirii: vor veni la ore, dar nu vor mai primi note. Sindicaliştii au decis ca, din această săptămână, să nu mai pună note în catalog şi nici în carnetele de note, ci pe caiete speciale, unde ei scriu evoluţia elevului la clasă.

La Şcoala generală nr. 12 din Capitală, în cataloagele noi erau doar câteva note pentru că acum este perioada când se fac recapitulări şi elevii se acomodează cu noi profesori sau învăţători.

La clasa a V-a, şcolarii au luat deja note: Daniela a luat un 8.00, Mihai a primit un 10.00 şi Andrei a ştiut de 5.00. "Un protest serios va fi atunci când toate şcolile se vor închide cu lacătul, iar părinţii vor fi alături de noi.  Suntem foarte nemulţumiţi şi cred că trebuie să facem ceva radical. Ne-am săturat de vorbele lor!", ne-a spus directoarea şcolii, Mariana Zidăraş.

"Nu încălcăm legea pentru că noi evaluăm elevii, doar că nu punem notele în catalog", a precizat Maria Becic, de la FSLI.

Luni se vor închide şcolile

Mâine, sediile partidelor vor fi pichetate de sindicatele din Alianţa Bugetarilor, iar luni 5 octombrie va fi grevă generală în toate instituţiile de stat, inclusiv spitale şi şcoli.

În ziua de 7 octombrie, este programat un miting de proporţii, la care ar trebui să participe cât mai mulţi angajaţi, din cei circa 1,2 milioane de bugetari.

image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net