154 de lei, cămara de legume pentru iarnă

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Gospodinele au început să cutreiere pieţele în lung şi-n lat pentru a-şi umple cămările cu borcane de murături pentru iarnă. Click! s-a interesat care sunt preţurile din pieţe şi vă spune cât o să cheltuiţi la cumpărături, dar şi câteva reţete de la producători.

Gogonele: cost total 29 lei

Ingrediente: 10 kg gogonele, 5 kg apă, 5 ardei iuţi, 125 g sare, 3 bucăţi de hrean, usturoi, morcovi, ţelină, câteva foi de varză.

Mod de preparare: gogonelele se pun în borcane mari, adaugând printre ele felii de morcovi, usturoi, ardeii iuţi, frunze şi rădăcină de ţelină, şi varza. Mai aproape de gura borcanului se pune hreanul.

Peste acestea se toarnă apa, care a fost fiartă în prealabil împreună cu sarea. Borcanele se lasă descoperite până când gogonelele încep să fermenteze.

Gogoşari în oţet: cost total 45 lei

Ingrediente: 10 kg de gogoşari, un litru de oţet, 200 grame de zahăr, 100 grame de sare, 250 grame de ulei, piper, foi de dafin şi 2 litri de apă.

simeon stalpnicul png

Mod de preparare: Gogoşarii se spală, se curăţă şi se aşază feliaţi în borcane. Într-o oală se amestecă apa, oţetul, uleiul, sarea, zahărul şi condimentele şi se pun la fiert. După ce soluţia clocoteşte, se pune peste gogoşari şi se sigilează borcanele.

Gogoşari cu miere: cost total 36 lei

Ingrediente: 5 kg gogoşari, un l oţet, 3 l apă, 500 g zahăr, 500 g miere, 4 linguri sare grunjoasă, 5 rădăcini hrean, piper boabe, 10-12 foi dafin.

Mod de preparare: oţetul, apa, zahărul, sarea, mierea şi condimentele se pun la fiert. Gogoşarii, tăiaţi în patru, se aşază în borcan şi printre ei se pune hrean. Compoziţia care s-a fiert se toarnă peste gogoşari când e călduţă, apoi se capsează borcanele.

Asortate: cost total 10 lei

Ingrediente: 2 kg conopidă, 2 kg gogonele, 1/2 kg ţelină şi 1/2 kg morcov.

Mod de preparare: Legumele se aşază în borcane. Se face o saramură dintr-un kg de oţet, 3 litri de apă, 4 linguri de sare, o lingură de zahăr şi se toarnă în borcane. La final se pun câteva foi de dafin, boabe de muştar, boabe de piper, câteva rondele de hrean şi se astupă borcanele.

Vinete congelate:cost total 15 lei

Ingrediente: 10 kg vinete

Mod de preparare: Vinetele se coc la foc mic, se curăţă de coajă şi se lasă la scurs câteva ore bune până nu mai lasă deloc apă. După aceea se porţionează, se pun în punguţe de plastic sigilate şi se bagă în congelator în sertarele în care nu se umblă des.

Castraveţi muraţi: cost total19 lei

Ingrediente: 10 kg castraveţi, crenguţe de mărar, 6 linguri de sare, câţiva căţei de usturoi şi ardei iute.

simeon stalpnicul png

Mod de preparare: Se aşază castraveţii în borcan alături de crenguţele de mărar, căţeii de usturoi şi ardeiul iute, după care se toarnă o saramură făcută din 6 linguri de sare şi 6 l de apă.

simeon stalpnicul png
image
image
image
image
image
image
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net