15 lucruri pe care nu le ştiai despre sex. Bărbaţii şi femeile pot fi doar prieteni?

Ultima actualizare:

1. Persoanele care miros bine sunt percepute ca fiind mai atrăgătoare decât cele care nu folosesc deloc parfum.

2. Ghimbirul consumat cu regularitate îţi va creşte apetitul sexual. Motivul? Ghimbirul îţi accelerează bătăile inimii, iar inima pune în circulaţie sângele. Acest lucru îţi va stimula apetitul sexual.

3. Studiile au demonstrate faptul că bărbaţii sunt mai afectaţi psihic şi emoţional de o despărţire decât femeile. Numai că nu o arată la fel cum o face sexul slab.

4. Cercetătorii au arătat că o femeie şi un bărbat nu pot fi doar simpli prieteni. Mai devreme sau mai târziu între ei va exista o relaţie sexuală sau chiar una de iubire.

5. Sperma este considerată un tratament eficient împotriva îmbătrânirii tenului.

6. Endrofinele produse de corp în timpul unei partied de sex crează o stare de euforie precum drogurile.

7. După ovulaţie, ovulul este fertil între 24 şi 48 de ore, iar spermatozoizii “trăiesc” în jur de 48 de ore în corpul femeii.

8. 12% dintre adulţi au făcut, măcar o dată în viaţă, sex la serviciu.

9. 30% dintre femei au probleme în atingerea orgasmului.

10. Studiile au demonstrate faptul că o partidă bună de sex influenţează acea parte a creierului care te face să te îndrăgosteşti.

11. Ai găsit prin sertare o cutie mai veche cu prezervative? Arunc-o la gunoi deoarece prezervativele expiră după doi ani.

12. Este recomandat să ai la tine propriul prezervativ. Nu ştii de cât timp îl are partenerul tău pe al său. S-a demonstrate faptul că prezervativele ţinute în portofel se rup mai repede.

13. Ca să nu sufere pe viitor de cancer de prostată, bărbaţii ar trebui să aibă în jur de patru orgasme pe săptămână.

14. O partidă de sex de zece minute poate fi mai eficientă în ceea ce priveşte calmarea durerilor decât orice alt calmant.

15. Mergi la ginecolog cu regularitate! Multe afecţiuni cu transmitere sexuală nu prezintă simptome decât după câţiva ani de la instalarea lor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net