10 sfaturi ca să scapi de insectele din locuinţă

Citeste tot despre: 

Odată cu venirea căldurii se trezesc la viaţă şi insectele: furnicile, moliile, gândacii de baie sau de bucătărie. Şi, dacă ţi-au invadat casa, acestea îţi pot face viaţa un adevărat calvar. Iată câteva sfaturi utile despre cum poţi să scapi de insectele din locuinţă şi cum să previi apariţia lor.

Gândacii vin prin fisuri

Păstrează curăţenia - depozitează alimentele în frigider sau în caserole închise etanş, nu lăsa pe masă şi pe jos firmituri sau alte resturi alimentare.

Astupă fisurile din pereţi - orice fisură în pereţi, în mobilă, în tocurile de la uşi şi geamuri trebuie astupată. Foloseşte silicon special sau spumă poliuretanică.

Foloseşte produse naturale - gândacii pot fi combătuţi folosind bucheţele de foi de dafin atârnate în toate zonele în care ai văzut insecte.

Apelează la produse chimice - alege sprayuri, capcane, prafuri sau soluţii pe bază de gel. Urmăreşte cu atenţie datele de pe ambalaj şi urmează întocmai sfaturile producătorului. Dacă ai animale de casă, înainte de a folosi orice produs toxic este bine să ceri sfatul unui medic sau farmacist veterinar.


Mierea de albine alungă furnicile

Foloseşte praf de copt - furnicile dispar rapid dacă în drumurile lor presari var, praf de copt, ardei iute pisat, boia iute sau praf de chilli.

Presară sare - presară sare pe unde bănuieşti că vin furnicile. Se mai pot folosi bicarbonat de sodiu, felii de castraveţi, zeamă de lămâie sau boabe de cafea. Acestea se pun în zona frecventată cel mai des de insecte.

Capcană cu miere de albine - o altă metodă de îndepărtare a insectelor din casă este şi buretele pe care s-a turnat miere de albine. În scurt timp, buretele va fi plin de furnici pofticioase, iar tu nu trebuie decât să îl iei cu grijă şi să-l scufunzi în apă.

Moliile fug de tutun

Foloseşte tutun uscat - moliile nu suportă mirosul de naftalină, levănţică, coji de portocale şi tutun uscat.

Alungă-le cu frunze de muşcată - un leac împotriva lor ar fi frunzele de muşcată care se presară prin dulapuri. Când se usucă acestea se înlocuiesc cu unele proaspete.

Cumpără ulei de cedru - împotriva moliilor se poate folosi şi uleiul de cedru mai ales dacă în apropierea lui plasăm un vas plin cu apă. Insectele sunt ameţite de mirosul puternic şi cad în apă înecându-se.

«Căpuşele au invadat pădurile» Prof. dr. Emanoil Ceauşu, medic infecţionist

Chiar dacă avem parte de ploi, zilele trecute, când a fost cald, pădurile şi parcurile s-au umplut de căpuşe. Medicii ne aver­­tizea­­ză să ne expunem cât mai puţin, mai ales, că de abia de acum încolo începe "sezonul" căpuşelor, iar responsabilii nu au demarat nici până acum dezinsecţia.

"E foarte important ca, atunci când ieşiţi la iarbă verde, să vă protejaţi împotriva insectelor pentru a nu vă îmbol­­năvi. Prin urmare, adoptaţi o ţinută cu pantaloni şi mâneci lungi şi purtaţi şosete, pentru ca insectele să nu ajungă la piele. Apoi, după ce ajungeţi acasă, examinaţi-vă atent fiecare parte a corpului. Trebuie ştiut că o căpuşă infectată poate transmite, la rândul ei, infecţia numai dacă rămâne înfiptă în piele cel puţin 48 de ore".

3 reţete eficiente

Împotriva furnicilor. Amestecă jumătate de litru de apă cu o lingură de zahăr şi două linguri de drojdie. Dizolvă bine zahărul şi drojdia în apă, toarnă soluţia în farfurii mici pe care le aşezi în camere.

Împotriva muştelor. Ai nevoie de: 50 cm de sfoară, o bucată de răşină, ulei de salată, câteva picături de sacâz. Sacâzul se cumpără din farmacii. Topeşte răşina, amestec-o apoi cu ulei şi adaugă sacâzul. Îmbibă sfoara în această soluţie şi agaţ-o într-un loc în cameră.



Contra gândacilor de bucătărie. Ai nevoie de un amestec de apă, usturoi şi foi de dafin. Fierbe apa, lasă la înmuiat usturoiul şi foile de dafin 12 ore. Toarnă apoi soluţia într‑un pulverizator şi împrăştie lichidul în spatele frigiderului, a dulapurilor, pe lângă aragaz şi pe lângă pereţi.


Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1