10 lei, şpaga la parcagiii de ocazie de la Eroilor - VIDEO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Sunt organizaţi în clanuri şi nu se bagă unul peste teritoriul celuilalt. Acţioneză în zone bine stabilite şi fac bani cu nemiluita de la oamenii de bună credinţă. Parcagiii ilegali îi taxează pe şoferii aflaţi în căutarea unui loc de parcare.

Tariful e diferit, în funcţie de zonă. „Stai liniştit şefu' că am io grijă de ea să nu ţi-o zgârie nimeni".

Aşa te întâmpină cu lecţia învăţată pe de rost, fiecare „binevoitor" de ocazie pe care îl vezi din trafic făcând semne disperate, mai ceva ca un poliţist de la Rutieră.

De frică să nu se trezească cu maşina zgâriată sau chiar pe pană, oamenii plătesc şi astfel le asigură venituri constante taxatorilor ilegali.

Potrivit Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, care a făcut nenumărate razii pentru combaterea fenomenului, parcagiii se deosebesc în funcţie de zona în care prestează.

Pe aceeaşi temă:

Parcagiii de ocazie fac sute de lei pe zi

La staţia de metrou Eroilor, la nici 30 de metri de Spitalul Universitar, activează un grup de rromi care dorm în parcuri şi nu se sfiesc să-şi folosească femeile sau copiii în „munca" lor.

Campion la luat amenzi este liderul de grup, C.N. (23 de ani) care, în trei luni, s-a ales cu 17 amenzi. La Gara de Nord lucrează cei care provin din alte localităţi de la periferia Capitalei. Cei mai şcoliţi lucrează în centru, în apropierea hotelurilor.

simeon stalpnicul png

Cel mai cunoscut e „francezul" N.D. (42 de ani) care, conform Poliţiei Locale, a debutat în această meserie în Franţa. Acum lucrează în parcarea de la restaurantul „Cina". În total, au fost sancţionate peste 190 de persoane, iar suma amenzilor depăşeşte 20.500 de lei.

Iată cât cer taxatorii

* Zona Eroilor: între 5 şi 10 lei * Ateneul Român: între 10 şi 20 lei* Centrul Istoric: între 5 şi 10 lei* Gara de Nord: între 3 şi 10 lei* Piaţa Obor: între 2 lei şi 5 lei* Dorobanţi: între 20 şi 50 de lei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net