Fiți cu ochii pe cer în noaptea asta! Marte va fi cel mai aproape de Pământ

Ultima actualizare:

    Planeta Marte este a patra de la Soare
Planeta Marte este a patra de la Soare

Planeta Marte va fi mai aproape de Pământ, în 31 iulie, decât a fost în ultimii 15 ani, așa că fiți cu ochii pe cer în noaptea asta! Potrivit specialiștilor de la NASA, planeta roșie va fi la aproximativ 57,6 milioane de kilometri distanță de planeta verde.

Dacă cerul va fi senin, va fi simplu să observi planeta roșie. „Când vezi prima oară Marte cum răsare la est după apus, vei fi șocat de cât de strălucitor apare”, a explicat Diana Hannikainen, editor la Sky & Telescope. „Culoarea sa portocaliu-pal este ușor de recunoscut”.

Ar trebui să observi o stea cu nuanțe roșiatice, care pare să strălucească cel mai tare. „Pe la sfârșitul lui iulie, Marte va fi vizibil la apus”, au explicat cei de la NASA într-un video. „Dar cel mai bun moment să îl vezi va fi la câteva ore după apus, când Marte va apărea mai sus pe cer. Marte va mai fi vizibil după iulie și august, dar cu fiecare lună mărimea sa aparentă se va micșora, pe măsură ce se îndepărtează de Pământ în orbita sa în jurul Soarelui”, au mai spus aceștia.

Următoarea mare opoziție va avea loc în anul 2033. Prin urmare, în noaptea asta, încercați să ajungeți la observatorul astronomic, ca să puteți vedea fenomenul în toată splendoarea sa.

Observatorul Astronomic Amiral „Vasile Urseanu” din București va fi deschis special în noaptea de 31 iulie spre 1 august, așa că nu putem decât să vă urâm „Cer senin!”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net