E mama cea mai tare: face artă din mâncare

Ultima actualizare:

Australianca Laleh Mohmedi, de 35 de ani, este celebră în toată lumea după ce a postat pe Internet câteva din creaţiile ei din farfurie. Mohmedi are doi copii extrem de mofturoşi, pe Jacob, de 6 anişori, şi pe Charlie Rose în vârstă de 15 luni.

Pentru că vrea neapărat ca micuţii ei să mănânce tot din farfurie, le pregăteşte micul dejun sau prânzul într-un fel special.

Astfel, în funcţie de inspiraţia mamei, cei doi copii din Melbourne, Australia, descoperă în farfurie un Donald Duck, un Pokemon, un ştrumf sau vreo prinţesă. Chiar dacă mulţi spun că ţi se rupe sufletul să strici tabloul din farfurie, Laleh Mohmedi susţine că de când le prepară astfel de delicatese micuţilor, aceştia nu s-au ridicat niciodată de la masă fără să se sature. În plus, mâncarea este plină de vitamine, nutrienţi şi minerale care îi ajută pe micuţi să îşi întărească sistemul imunitar şi să crească mari.

image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net