Imagini din clubul unde au loc petreceri erotice pentru bogătași! Invitații își pot îndeplini orice fantezie

Ultima actualizare:
La astfel de petreceri, femeile frumoase pot intra gratuit
La astfel de petreceri, femeile frumoase pot intra gratuit

Clubul SNCTM este gazda unor petreceri VIP, unde invitați sunt cei mai bogați oameni din lume, dar și cei care fac parte din elita de la Hollywood. Pe 6 decembrie a avut loc cel mai recent eveniment, de data aceasta în Miami.

Petrecerile găzduite de SNTCM sunt deja celebre! Clubul a devenit cunoscut pentru evenimentele organizate în mai multe orașe din toată lumea. La aceste party-uri, invitații își pot îndeplini orice fantezie sexuală. Intrare costă peste 2.000 de euro, însă femeile frumoase intră pe gratis, potrivit The Sun

La aceste evenimente nu poate participa oricine! Cei care doresc să meargă la astfel de petreceri trec printr-un „interviu” riguros. Doar cei mai bogați, cei mai faimoși și cei mai atrăgători sunt „aleși”. 

Intrarea costă peste 2.000 de euro
Intrarea costă peste 2.000 de euro

Toată lumea se dezbracă la petrecere

Fondatorului Clubului SNTCM, Damon Lawner, i-a venit această idee după ce s-a uitat la filmul „Eyes Wide Shut” (1999), în urmă cu șase ani. Într-una dintre scene, Tom Cruise se trezește la o petrecere erotică „satanistă”, organizată într-o vilă misterioasă.

„E un fel de cocktail party. Doar că totul pare ireal și teatral. După miezul nopții, evenimentul evoluează într-o petrecere unde toată lumea se dezbracă și face sex”, a povestit Damon Lawner sursei citate mai sus.


    Intrarea costă peste 2.000 de euroFoto: Instagram
Intrarea costă peste 2.000 de euroFoto: Instagram

La acest eveniment există și un dress-code. Bărbații sunt nevoiți să poarte costum și papion. Femeile vin îmbrăcate în lenjerie intimă sexy, dar elegantă. Cei care nu se supun acestor reguli nu au voie să intre în club. La eveniment, fotografiatul este interzisă, iar telefoanele mobile sunt lăsate într-un seif. Totul se petrece cu ușile închise, iar invitații nu au voie să divulge secretele. În mediul online, există doar câteva imagini de promovare realizate de clubul SNTCM, la diferite evenimente organizate recent. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net