Descoperirea care bagă spaima în Biserică! Extratereștrii ar arăta fix ca noi oamenii!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Suntem obișnuiți cu extratereștri marca Hollywood, monstruoși și desprinși din cele mai urâte coșmaruri, însă un nou studiu ar putea arăta că ne sunt mai asemănători decât am crede.

Extratereștrii ar putea fi construiți după aceleași procese și mecanisme care ne-au modelat pe noi, precum selecția naturală și evoluția către o formă mai puternică. Studiul din spatele teoriei, realizat de Universitatea Oxford, a fost publicat în International Journal of Astrobiology.

Sam Levin, cercetător la Departamentul de Zoologie de la Oxford, a explicat cât de grele sunt predicțiile referitoare la extratereștri. A spus că studiul oferă o nouă perspectivă asupra extratereștilor – una evoluționară. Dacă extratereștri sunt ca noi, aceștia vor fi trecut printr-o serie de evenimente cunoscute drept tranziții majore. Acestea apar când un grup de organisme separate evoluază într-un organism de rang mai înalt – de exemplu, atunci când celulele devin organisme multicelulare. Pentru ca aceste tranziții să se întâmple, sunt necesare condiții extreme.

Deși nu putem fi siguri dacă extratereștrii sunt bipezi sau dacă au ochi, putem estima totuși cum ar arăta.

Vezi cum au ajuns cercetătorii al concluzia ca semănăm cu extratereștrii!

image
image
image
image
image
image
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net