Vrei un credit pentru casă? 6 sfaturi de care să ţii cont

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Dacă vrei să contractezi un împrumut pentru a cumpăra o locuinţă sau un teren, află că ai anumite drepturi pe care orice instituţie financiară trebuie să ţi le respecte.

Specialiştii economica.net ne spun tot ce trebuie să ştim despre contractele de credit. 

1. Banca nu are voie să te inducă în eroare

Materialele publicitare şi de promovare referitoare la credite trebuie să fie corecte şi clare, astfel încât consumatorii să nu fie induşi în eroare. Totodată, băncile n-au voie să creeze aşteptări neîntemeiate cu privire la disponibilitatea sau costul unui credit. Concret, indiferent de forma în care se face publicitate unui credit, legea prevede că trebuie să existe un set de informaţii standard prin care să se indice: identitatea băncii, dacă împrumutul este ipotecar, rata dobânzii, valoarea totală a creditului, valoarea dobânzii anuale efective, durata contractului, valoarea ratelor, valoarea totală care trebuie plătită de consumator, numărul ratelor, avertizarea că fluctuaţiile ratei de schimb valutar pot afecta suma ce trebuie achitată precum şi obligativitatea de a încheia un contract de asigurare de viaţă şi/sau asigurare de incendiu şi alte calamităţi.

2. Tu alegi evaluatorul

Atunci când este vorba de evaluarea unui teren sau a unei case, trebuie folosite standardele de evaluare obligatorii ale Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România. Evaluatorii trebuie să fie independenţi de procesul de acordare a creditului, pentru a se asigura o evaluare imparţială şi obiectivă. În acest sens, consumatorul poate să aleagă dacă evaluarea e făcută de un evaluator angajat sau plătit de bancă ori de un alt evaluator. În cazul în care consumatorul decide ca evaluarea să fie realizată de un evaluator ce nu este angajat sau plătit de bancă, el are dreptul să aleagă între un evaluator dintr-o listă propusă de creditor şi orice alt evaluator autorizat, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România. 

3. Comisioanele nu pot fi majorate

În timpul derulării contractului, sunt interzise: majorarea comisioanelor şi a altor tarife, introducerea şi perceperea de noi comisioane sau tarife, creşterea marjei de dobândă sau a ratei dobânzii fixe, introducerea sau majorarea comisioanelor şi introducerea unor elemente noi de cost prin acte adiţionale întocmite pentru acordarea de rescadenţări, reeşalonări, perioade de graţie acordate la solicitarea consumatorului,  perceperea de comisioane în cazul în care consumatorul cere eliberarea unui document necesar rambursării anticipate a creditului prin refinanţare.

4. Poţi converti creditul în valută

În cazul persoanelor care aleg valuta, contractul încheiat cu banca trebuie să prevadă dreptul de a cere oricând convertirea creditului într-o monedă alternativă. Cursul de schimb folosit este cel comunicat de Banca Naţională a României la data cererii de conversie. Mai precis, moneda alternativă este fie moneda în care, în principal, consumatorul îşi primeşte venitul sau deţine activele care finanţează plata creditului, fie moneda statului membru al Uniunii Europene în care consumatorul a avut reşedinţa la momentul încheierii contractului sau cel în care îşi are reşedinţa în prezent.

5. Ai probleme cu banii? Banca trebuie să te ajute

Banca trebuie să ia măsuri ca să prevină declararea scadenţei anticipate, iniţierea executării silite ori vânzarea datoriilor către recuperatorii de creanţe. Reprezentanţii băncii trebuie să poată dovedi că au depus eforturile necesare pentru a evita iniţierea acestor trei proceduri. Totuşi, la cerere, banca trebuie să ofere soluţii în orice moment contractual, în măsura în care cetăţeanul dovedeşte că este într-o situaţie dificilă sau că în curând nu va mai putea să-şi achite ratele.

6. Avantajele rambursării anticipate 

Cei care contractează un credit sunt îndreptăţiţi în orice moment să apeleze la varianta rambursării anticipate. Concret, dacă reuşesc să returneze banii mai repede decât este stabilit în contract, cetăţenii trebuie să se bucure de o reducere a costului total al creditului. Această reducere constă în dobânda şi costurile aferente sumei rambursate anticipat pentru perioada dintre data rambursării anticipate şi data prevăzută pentru încetarea contractului de credit. Dreptul de rambursare anticipată nu poate să fie condiţionat de plata unei sume minime sau de un anumit număr de rate, iar banca n-are voie să aplice penalizări, să perceapă compensaţii sau orice alte costuri.

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net