Schimbările necesare în cadrul clădirilor de birouri în era Covid-19

Ultima actualizare:

    foto: pexels.com
foto: pexels.com

Marile puteri ale lumii fac eforturi însemnate pentru a ieși din criza generată de pandemia de Covid-19, iar economia mondială este greu încercată. În tot acest timp, specialiștii avertizează că lumea nu va reveni la normalitatea cunoscută înainte de apariția acestui virus, iar oamenii vor fi nevoiți să se adapteze. Atât companiile, cât și angajații încearcă acum să găsească metode de a reveni la muncă și de a se proteja. Dacă până acum birourile adoptau o structură deschisă, care încurajează socializarea, nevoia de distanțare socială impune o regândire a regulilor. Iată câteva dintre schimbările necesare.

Zone de birouri modificate

În ultima perioadă, birourile tip cubicles au pierdut tot mai mult teren în ceea ce privește configurația spațiului de muncă. Acestea au fost înlocuite de insule în plan deschis, destinate fiecărei echipe în parte, fără delimitări clare ale spațiului. Conceptul de open space urmărea să invite la colaborare și socializare, cu scopul de a eficientiza munca în echipă. Regulile de distanțare socială, dar și frica fiecărui angajat de a contracta virusul vor transforma în continuare cladirile de birouri. Angajatorii trebuie să găsească soluții în funcție de recomandările specialiștilor și să impună noi reguli de conviețuire la locul de muncă. Chiar dacă munca remote va deveni o opțiune pentru un număr mare de companii, nu toți angajații vor avea această posibilitate sau preferință. Culoarele speciale printre mesele de birou, panouri de sticlă montante între mese și păstrarea unei distanțe de doi metri între fiecare birou sunt doar câteva dintre măsurile cu care vor trebui să se obișnuiască angajații în era post-pandemie.

Lifturi smart și mai puține suprafețe atinse

Suprafețele atinse des de oamenii dintr-o clădire fac mult mai complicată igienizarea și respectarea măsurilor de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus. În ajutorul acestei situații vine tehnologia. Lifturile care pot fi chemate cu ajutorul unei aplicații fac deja parte din planul de construcție al sediului companiei Bee’ah, din Orientul Mijlociu, o firmă de management a deșeurilor complet integrată din punct de vedere ecologic. Angajații Bee’ah nu mai sunt nevoiți să atingă aproape nicio suprafață, declară arhitecții care s-au ocupat de proiect. De la uși care se deschid cu ajutorul senzorilor, la folosirea scărilor în detrimentul liftului, companiile vor fi nevoite să apeleze la tehnologie de top și la propuneri arhitecturale cu adevărat futuriste. Deoarece acest coronavirus nu va dispărea din viața tuturor prea curând, obiceiurile de la locul de muncă se vor schimba radical, mai ales în locurile cu foarte mulți angajați. Densitatea din clădirile de birouri era până acum încurajată, însă planurile trebuie schimbate.

Munca de acasă va deveni o normă

La începutul anului, statisticile arătau că România se află pe ultimele locuri în clasamentul numărului de persoane din Uniunea Europeană care muncesc de acasă. Între timp, munca de acasă a devenit recomandarea principală pentru companiile care pot implementa această măsură. Viitorul muncii arată similar cu perioada din ultimele două luni. Angajatorii vor fi nevoiți să dea dovadă de flexibilitate și înțelegere și să rămână deschiși la propunerile și nevoile angajaților. Așadar, munca de acasă se va transforma în noul normal, chiar dacă înainte prea puține companii ofereau acest beneficiu. Această practică va trebui adoptată chiar și după ce se va descoperi vaccinul sau un tratament pentru boală, deoarece unii angajați vor observa o creștere a productivității și o scădere a stresului.

Viitorul va schimba dinamica de la locul de muncă, dar și felul în care arată birourile. Angajatorii trebuie să știe că măsurile de igienizare și distanțarea socială sunt necesare pentru a evita o posibilă infectare a întregului colectiv. De asemenea, autoritățile competente și specialiștii trebuie să vină cu soluții pentru companiile obligate să-și cheme oamenii la birou, punând pe primul loc siguranța acestora.

image
image
image
image
image
image
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net