Curăţenia ne face mai fericiţi

Curăţenia nu se face doar la zile mari, de sărbători, sau când urmează să ne vină musafiri. E important să trăim zi de zi într-o casă curată şi ordonată. Afirmaţia poate părea o platitudine, dar, de fapt, psihologii atrag atenţia că anxietatea, stresul şi nervozitatea cresc dacă stăm în mizerie şi dezordine.

Aruncă lucrurile inutile!

Pe măsură ce trec anii, cumpărăm şi adunăm tot felul de lucruri noi, fără să ne îndurăm să aruncăm din cele vechi. Locuinţa se aglomerează până la sufocare, iar noi, conştient, nu realizăm. Ni se pare normal să vedem pe teancul de reviste pe noptieră, sau alte lucruri inutile în jurul nostru, fără să ştim că, fără ele, calitatea vieţii noastre ar creşte. Aceste obiecte ocupă spaţiu şi înmagazinează praf. Astfel, primul lucru pe care e bine să-l faci este să iei un coş mare, să mergi din cameră în cameră şi să aduni obiectele pe care nu le foloseşti. Donează sau reciclează.

Menţine ordinea!

Cu cât e mai multă mizerie în jurul nostru, cu atât mai greu ni se pare să ne apucăm de curăţenie. Odată şi odată trebuie să ne luăm inima în dinţi. Iar de acolo mai departe trebuie doar să avem grijă să întreţinem. 15 minute pe zi în care să pui lucrurile în ordine, să ştergi aragazul după ce ai gătit, spre exemplu, e o soluţie care îţi va uşura munca la curăţenia generală. Când îţi faci un obicei din a curăţa la timp ce ai murdărit, nu va trebui să recuperezi în weekend  ce nu ai făcut până atunci.

Antrenează-i şi pe ceilalţi membri ai familiei, mari sau mici. În echipă, e mult mai distractiv, puteţi face concurs cine termină mai repede. Astfel, satisfacţia muncii e mai mare şi timpul trece mai repede.

La ce ajută să ai casa curată

  • Îţi dă o stare de bine. Nu e greu de ghicit că o casă curată îţi oferă o stare de linişte şi bună-dispoziţie, în timp ce un spaţiu haotic îţi provoacă stres şi anxietate. Să ai ordine şi curăţenie în jur e o investiţie în fericirea ta de zi cu zi. 
  • E o bună ocazie de a face mişcare. Nu ai abonament la sală, iar viaţa ta e una sedentară, între birou şi casă? Atunci curăţenia e momentul perfect pentru puţină activitate fizică. Efortul ţine loc de abdomene, de genuflexiuni, arde calorii şi-ţi întăreşte musculatura.
  • E solicitant pentru trup, dar odihnitor pentru minte. Mulţi psihologi recomandă curăţenia ca pe o activitate terapeutică. Să ştergi praful şi podelele nu e obositor psihic, în acele momente îţi goleşti mintea de orice. Te oboseşti doar fizic şi te relaxezi mental. „Să faci curăţenie în jur e ca şi cum îţi cureţi interiorul, psihicul”, spune Rebecca Beaton, directorul Institutului de Management al Anxietăţii şi Stresului din Atlanta, citată de realsimple.com. În plus, curăţenia făcută în weekend te ajută să începi fresh o nouă săptămână.
  • Prelungeşti durata de viaţă a lucrurilor. Când ai grijă de suprafeţe, durata lor de viaţă va fi mai mare, vor arăta ca noi şi, astfel, economiseşti bani. Spre exemplu, dacă laşi mizeria să se adune pe aragaz, va fi imposibil să-l mai faci să strălucească; dacă nu ai grijă de frigider, se va infiltra mucegai imposibil de curăţat.
  • Vei fi mai sănătos. Să trăieşti într-un mediu curat, aerisit, fără praf şi mucegai, e o formă de respect pentru organismul tău şi al celorlalţi membri ai familiei.  
  • Vei fi mândră că ai realizat ceva bun. La final, chiar dacă eşti obosită, când te uiţi în jur şi vezi ce bine arată casa, zâmbeşti de satisfacţie, ai un sentiment de împlinire, de încredere în forţele proprii. 
Loading...