Cum să crești un copil mai încrezător în forțele proprii

Ultima actualizare:

Încrederea în forțele proprii este unul dintre cele mai de preț daruri pe care un părinte i le poate oferi copilului său. Dacă nu are încredere în el, atunci va fi reticent în a încerca lucruri noi și de a spune da provocărilor de teama de a nu dezamăgi. Iar asta înseamnă că există șanse mai mici să aibă o cariera de succes.

Carl Pickhardt, psiholog şi autorul a 15 cărţi despre creşterea copilului, susţine că„inamicii încrederii în sine sunt descurajarea şi frica“.  

Psihologul oferă câteva sfaturi preţioase pe care orice părinte ar trebui să le urmeze pentru a crește un copil sigur pe sine.  

1. Apreciază efortul depus indiferent de rezultat

Atunci când creşti este mult mai importantă călătoria decât destinaţia. Indiferent că micuţul a dat golul câştigător pentru echipa sa sau a fost stângaci în timpul jocului, ar trebui să îi apreciezi efortul. Acesta nu ar trebui să se simtă niciodată jenat pentru că a încercat. „Atunci când are în vedere atingerea unui obiectiv, faptul că încearcă din greu îi creşte mai mult încrederea de sine decât dacă ar câştiga imediat“, spune psihologul.

Află continuarea pe Clickpentrufemei.ro!

E timid? Fă-l să se simtă în largul său!

Dezvoltarea copilului tău este în mâinile tale: cum să comunici mai eficient cu cel mic

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
costel corduneanu jpg
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
hannah gutierrez X jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net