Cultura de cartofi – semne ale îmbolnăvirii și metode eficiente de combatere

Ultima actualizare:

    Cultura de cartofi poate fi atacată de peste 400 de dăunători și boli infecțioasefoto: Shutterstock
Cultura de cartofi poate fi atacată de peste 400 de dăunători și boli infecțioasefoto: Shutterstock

Cartoful (Solanum tuberosum) aparține familiei Solanaceae, genul Solanum și este una dintre cele mai răspândite plante de cultură din lume. Ca să obții o recoltă de calitate, însă, este important să ții cont de realizarea corectă a lucrărilor de întreținere, aplicarea eficientă și la timp a măsurilor fitosanitare, precum și de monitorizarea permanentă a culturii, ca să te asiguri că plantele sunt sănătoase și, în caz contrar, să intervii încă de la primele semne de îmbolnăvire sau ale atacurilor dăunătorilor.

Principalele boli ale culturii de cartofi

Potrivit lucrării „Ghid pentru determinarea rezistenței la boli și dăunători” (2009), cultura de cartofi poate fi atacată de peste 400 de dăunători și boli infecțioase (cauzate de un agent patogen) și neinfecțioase (provocate de factorii de mediu). 

În ceea ce privește bolile infecțioase sau parazitare, în funcție de natura agentului patogen, ele pot fi bacterioze, micoze ori viroze. Printre principalele boli ale culturii de cartof se numără:

  • mana – micoză cauzată de Phytophthora infestans; este una dintre cele mai agresive boli ale cartofului; sporii ciupercii se deplasează cu aproximativ 10 km/zi, infecția putând să distrugă până la 100 ha atunci când există un focar de infecție; netratată, boala  poate compromite în totalitate cultura sau recoltele din depozite; simptome: pe frunze – pete rotunde, gălbui care devin arsuri de culoare brună, cu inel galben; pe partea inferioară, apare un puf albicios; tulpina – petele de la nivelul frunzelor pot cuprinde tulpina, de jur împrejur; se usucă la fel ca frunzele; tuberculi – pete de culoare brun-cenușiu, cu țesuturi adâncite, pe care apare un puf, miceliul ciupercii;
  • alternarioza – infecție fungică provocată de Alternaria porii f. sp. solani; în condiții favorabile de dezvoltare, alternarioza cartofului poate afecta 40% din recoltă; simptome: pe frunze – pete brune, ulterior cenușii, pe care se dezvoltă un puf brun-deschis; frunzele se ofilesc, se usucă, dar nu cad; tulpini – infecția ajunge de la frunze pe tulpini; tuberculi – pete circulare, brune, adâncite, se înnegresc și putrezesc;
  • putregaiul moale al coletului și al tuberculilor cartofului – infecție bacteriană cauzată de Erwinia carotovora; afectează atât cultura în sine, cât și recoltele din depozite, 50-60% dintre tuberculi putând fi compromiși; simptome: înnegrirea coletului și a bazei tulpinilor, îngălbenirea frunzelor, plantele nu se mai dezvoltă și mor; 
  • mozaicul Y – una dintre cele mai agresive infecții virale ale cartofului, cauzată de Potato Leaf Roll; poate compromite până la 80% din cultură și recoltă; simptomele diferă în funcție de tulpina virală, soiul cartofului, condițiile climatice și prezența altor virusuri; manifestări: tuberculi de dimensiuni mici, pe care apar linii sau cercuri necrotice; plantele care se dezvoltă din tuberculi infectați rămân mici, fragile, cu frunze încrețite sau zbârcite; alte semne pot fi apariția pe frunze a unor pete sau inele necrotice, marmorări, leziuni, striuri necrotice pe nervuri, pețiol sau tulpină. 

Măsurile de prevenire ale bolilor culturii de cartofi

Ca să te asiguri că plantele sunt sănătoase și poți obține recolte de calitate, este foarte important să acționezi corect pentru prevenirea bolilor. În ceea ce privește cultura cartofului, aceste măsuri înseamnă: 

  • cultivarea de soiuri rezistente – alegerea unor tuberculi sănătoși și rezistenți la atacurile bolilor și dăunătorilor;
  • igiena culturii – multe infecții se transmit de la un an la altul prin formele de rezistență ale agenților patogeni; arde resturile vegetale de la o cultură la alta; dacă apare un focar, respectă măsurile de carantină și elimină din cultură plantele deja atacate;
  • evitarea rănirii plantelor – agenții patogeni caută o gazdă pentru a se putea dezvolta; una dintre modalitățile de infectare este pătrunderea în țesuturi, prin leziuni; 
  • asigurarea condițiilor optime de mediu – pentru evitarea bolilor de natură neinfecțioasă, cauzate de condițiile climatice, carența anumitor elemente din sol, o compoziție anormală a atmosferei (substanțe toxice, noxe industriale);
  • evitarea irigării prin aspersiune – multe dintre infecțiile fungice sunt favorizate de excesul de umiditate, în speță de prezența picăturilor de apă pe frunze foarte mult timp; acestea pot proveni de la precipitațiile abundente sau de la irigarea prin aspersiune; 
  • dezinfectarea depozitelor -– păstrează tuberculii în spații curate, reci și uscate, care nu favorizează dezvoltarea microorganismelor;
  • reducerea stresului plantelor – prin fertilizare adecvată; este important să aplici, însă, dozele corecte și în perioadele optime ale dezvoltării plantelor; prin urmare, consultă-te întotdeauna cu un specialist;
  • asolamentul – experții recomandă asolamentele de 4 și de 5 ani;
  • rotația culturilor – cele mai bune plante premergătoare pentru cartof sunt: cerealele păioase, porumbul, leguminoasele anuale și perene, bostănoase, bulboase, vărzoase și rădăcinoase; 
  • aplicarea tratamentelor preventive – îndepărtarea buruienilor, prin lucrări mecanice si tratamente cu erbicide, potrivit recomandărilor specialiștilor; aplicarea tratamentelor cu fungicide specifice, omologate, pe care le găsești în fitofarmacii, combaterea dăunătorilor cu insecticide.

Cum pot fi combătute bolile culturii de cartofi

Măsurile de protecție fitosanitară înseamnă tratamente de prevenire și combatere a bolilor, dăunătorilor și a buruienilor, lucrări de întreținere realizate corect și la timp, precum și monitorizarea culturii. Pentru combaterea bolilor cartofului sunt recomandate produse specifice și omologate, în funcție de natura agentului patogen (bacterie, ciupercă, virus). Este esențial să citești atent instrucțiunile de folosire de pe ambalaje, ca să știi care este doza potrivită pentru fiecare fază de vegetație și timpul de pauză dintre mai multe tratamente. O altă recomandare este să utilizezi produse care au mai multe substanțe active, pe care să le aplici alternativ, și care acționează în mai multe direcții, nu doar pentru eliminarea agentului patogen propriu-zis. 

De exemplu, Acrobat® MZ 69 WG este un tratament preventiv, curativ și antisporulant, care asigură o protecție îndelungată a culturii față de mană și alternarioză. Doza recomandată este de 2 kg/ha. În funcție de severitatea atacului și de evoluția bolii, este indicat să aplici 1-5 tratamente pe an, pe toată durata de vegetație, la un interval de 7-14 zile. Este important să utilizezi produsul încă de la primele semne de boală, ca să stopezi răspândirea ei. 

Tot pentru combaterea manei și a alternariozei cartofului, specialiștii recomandă și fungicidul Polyram® DF. În acest caz, doza recomandată este de 1,8 kg/ha, cu un timp de pauză de 14 zile.

Cartoful este una dintre cele mai apreciate și răspândite plante de cultură. Pentru a obține, însă, recolte bogate și sănătoase, este important să aplici măsurile fitosanitare adecvate și la timp, să realizezi lucrările de întreținere corespunzătoare și să depozitezi tuberculii în condiții optime. 

image
image
image
image
image
image
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net