Ce trebuie să știi dacă vrei să înființezi o livadă de peri

Ultima actualizare:

    Sursa foto: Shutterstock
Sursa foto: Shutterstock

Pom fructifer din grupa semințoaselor, care produce fructe apreciate de toată lumea, părul are nevoie de întreținere atentă și condiții bune pentru a te putea bucura de o livadă sănătoasă și productivă. Deși lucrările de întreținere sunt foarte asemănătoare cu cele din livezile de meri, perii au nevoie de mai multă lumină și căldură.

În România, cele mai des cultivate soiuri autohtone de păr sunt Daciana, Haydeea și Monica. Există și soiuri de mare succes, precum Conference, Williams, Red Barlett sau Passe Crassane, dar întâlnite mai rar la noi. O metodă destul de folosită pentru înființarea unei culturi de păr este folosirea unor portaltoi, care poate fi vegetativ sau generativ. La noi se folosesc portaltoi vegetativi Gutui A sau Gutui BN70, sau generativi, precum păr franc Harbuzești sau păr franc cu miez roșu.

Condiții pentru plantare

Plantarea perilor se poate face cel mai bine toamna, dar și primăvara, dacă terenul permite acest lucru. Înainte de plantare, terenul trebuie pregătit prin lucrări specifice, precum desfundatul, nivelarea, fertilizarea de bază, pichetatul, repichetatul, urmate de plantarea propriu-zisă. Altoirea este bine să se facă la mijlocul verii. Un pont dat de specialiști e ca altoirea să se facă în ghivece.

O livada de peri poate fi de tip clasic, cu distanțe de șase metri între rânduri și cinci metri între perii de pe același rând, semiintensiv, cu distanțe de plantare de patru metri între rânduri și pomi, intensiv, cu distanțe de 3,5 metri între rânduri și doi metri între pomii de pe un rând, sau superintensiv, cu distanțe de 3,5 metri între rânduri și un metru între pomi. Ultima variantă, folosită cu precădere de profesioniști, are o densitate de 1.200 de pomi pe hectar, însă are nevoie de îngrijire și tratamente speciale pentru a putea oferi o recoltă la standardele dorite.

În timpul creșterii trebuie ținută sub control dezvoltarea coroanei, prin menținerea unei forme conice care se poate obține eliminând ramurile cu poziție verticală în favoarea celor oblice. Atenție, tăierile trebuie făcute doar după ce ai analizat în detaliu pomii din punct de vedere al creșterii anuale, stării fitosanitare sau gradului de încărcare cu ramuri și muguri de rod.

Alte cerințe

Așa cum am menționat mai devreme, perii au nevoie de o temperatură optimă între 20 și 35 de grade Celsius. Rezistența lor la ger este destul de scăzută, limita minimă de suportabilitate fiind de minus 28 de grade Celsius. Nevoia de lumină este moderată, însă e bine ca livada să fie amplasată pe terenuri cu panta orientată spre sud sau sud-est.

Solurile cele mai potrivite pentru o plantație de păr sunt cele fertile, umede și adânci, luto-nisipoase sau luto-argiloase, cu conținut scăzut de calcar. În funcție de sol, cerința părului față de umiditate diferă. Unele soiuri au nevoie de 500-600 de milimetri de precipitații anuale, în timp ce altele pot necesita chiar și cu 50% mai multă apă. Dacă zona este secetoasă, se recomandă irigarea plantației.

Boli și dăunători care pot afecta plantația

Cultura de păr este afectată, în cea mai mare parte, de aceleași boli și dăunători precum merii. Cele mai periculoase boli ce pot afecta perii sunt rapănul (se poate observa atacul sub forma petelor rotunde, verzi-închis sau maronii-închis) și focul bacterian. Atacul de foc bacterian poate duce la uscarea unei livezi întregi în doar câteva luni. Simptomele sunt ușor de identificat, având forma unor pete negre sau brune, ce pot apărea pe flori, frunze sau fructe. Unul dintre produsele care combat focul bacterian la păr este Regalis® Plus.

Alte boli care pot apărea în plantația de păr sunt: mana (frunzele se îngălbenesc prematur), rugina părului (pete portocalii pe frunze), pătarea albă sau pătarea brună. Dintre dăunători, cei mai periculoși sunt: viermele perelor, puricele melifer al părului, molia pieliței fructelor, musculița frunzelor de păr, păduchele verde, omida păroasă sau cariul scoarței. Dăunătorii părului se combat cu insecticide specifice, aplicate în dozele recomandate de producător.

Recoltarea perelor se face în funcție de soi, în timpul verii sau toamna . Culegerea se face manual, având grijă să păstrați codița acestora. Perele se depozitează la temperaturi cuprinse între zero și două grade Celsius, în funcție de soi.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net