Ce finisaje aduc rafinamentul în dormitorul tău

Click desktop articole 300x250 p1

Citeste tot despre: 

Click desktop articole 300x250 p2

Ne petrecem o parte importantă din viață în dormitor, iar acest lucru poate explica dorința intensă pe care o avem pentru ca acest spațiu să fie unul amenajat cu bun-gust și stil, astfel încât această încăpere să fie una confortabilă, practică și să răspundă tuturor nevoilor pe care le avem. Unul dintre secretele unui decor rafinat în dormitor stă tocmai în modul în care sunt alese și puse în valoare finisajele.

Pune în evidență parchetul cu finisaje fine

Ca urmare a volumelor folosite în dormitor, și aici este vorba despre pat, plasat frecvent în mijlocul camerei, dressing și alte piese de mobilier utile, dar destul de masive, parchetul este în cea mai mare parte acoperit, astfel că zona liberă și marginile acestuia merită puse în evidență, iar cel mai bun mod de a face acest lucru este prin folosirea plintelor și a altor finisaje decorative specifice pardoselilor.

Plintele au meritul de a accentua conturul și de a da volum camerei, mai ales atunci când sunt alese în tonuri contrastante cu vopseaua de pe pereți. Este foarte simplu de ales o nuanță aparte pentru plinte, pentru că le poți găsi într-o varietate de culori. Un alt rol al acestora este de a oferi protecție pereților față de posibile șocuri mecanice, fiind foarte rezistente, mai ales dacă optezi pentru modele cu grosime de 13 milimetri, de exemplu.

De asemenea, sunt ușor de montat, iar un beneficiu important este că pot masca diverse tipuri de cabluri, fie că sunt pentru televizor, fie pentru surse de lumină artificială (noptiere, sisteme de iluminare a dressingului și altele) ori internet.

Așadar, este util să alegi, de pildă, plinte pentru parchet din MDF si alte materiale, într-o culoare similară cu cea a parchetului, acest truc oferind, din punct de vedere vizual, lărgime camerei și un sentiment foarte plăcut de confort.

Alege culori neutre pentru finisajul pereților

Dormitorul este o cameră destinată, prin excelență, momentelor de odihnă, de relaxare și celor private, astfel că este indicat să alegi pentru pereți culori neutre sau tonuri pale. O astfel de abordare îți permite să variezi detaliile de decor, de la lenjeria de pat la cuverturi, de la covoare la perdele și draperii, fără să mai fie nevoie să cauți nuanțe compatibile între ele.

Culorile neutre au, în plus, calitatea de a fi odihnitoare și ușor de adaptat cu orice stil de amenajare.

Este indicat ca alegerea și evaluarea culorii dominante din dormitor să se facă atât în lumină naturală, cât și în lumină artificială, pentru că percepția poate fi foarte diferită de la o situație la alta. Mai mult, pentru sursele artificiale de lumină din dormitor, este ideal să folosești doar becuri cu lumină caldă, care induc un mediu plăcut și relaxant.

Acordă atenție detaliilor de decor

Perdelele, draperiile, covoarele pot fi incluse în categoria finisajelor decorative și practice, pentru că definesc atmosfera din dormitor. În consecință, trebuie alese cu maximă atenție pentru a crea și completa un ansamblu unitar, elegant și rafinat.

Alege perdele simple, albe sau într-o nuanță pală, în ton cu pereții, și completează-le cu draperii groase care să poată obtura complet lumina de afară, la nevoie. Acestea din urmă pot avea detalii care să fie în acord cu stilul general din cameră. Este ideal să le alegi într-o culoare cât mai adaptabilă, astfel încât să se combine frumos cu alte elemente textile din dormitor.

Renunță la covoarele mari și alege carpete uni, pufoase și moi. Acestea fac camera să pară mai mare, lasă parchetul liber și sunt foarte ușor de întreținut.

Cum poți personaliza încăperea

De fiecare dacă când alegi piesele de mobilier, țesăturile sau finisajele pentru dormitor, ține cont de propriul stil, dar și de restul amenajării din locuință. În mod special, această încăpere este cea potrivită pentru detalii personale, de la fotografii sau obiecte foarte dragi până la decorațiuni pentru pereți și oglinzi. Sunt potrivite accentele metalice, indiferent de nuanța lor, pentru că dau un aer original ansamblului.

Când spațiul îți permite, nimic nu te împiedică să creezi și un mic loc de relaxare, prin asocierea  un fotoliu comod cu un lampadar, spre exemplu.

Textilele sunt parte din aspectul general al camerei, iar pentru un confort sporit, poți accesoriza patul cu pături colorate și perne și vei obține o atmosferă care induce o stare de bine și de relaxare deplină.

Fiecare detaliu folosit la finisarea unui dormitor trebuie analizat cu atenție, scopul fiind acela de a realiza un ansamblu unitar, care să contribuie la definirea generală a încăperii și care să te facă să te simți bine.

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Click desktop articole 580x400 p2

Adevarul

Click desktop articole 300x250 p4

Click desktop articole 300x250 p5