Amenajarea eficientă a spațiilor de depozitare din casa ta

bucatarie-camara.jpg

Foto: unsplash.com

Spațiile de depozitare sunt esențiale pentru case și apartamente, însă, prea puțini constructori reușesc să respecte această nevoie. În apartamentele moderne nu se mai găsesc clasicele cămări, iar în cadrul caselor nu se mai investește în spațiile special destinate depozitării. Trebuie să ții minte că acestea sunt esențiale pentru a te scăpa de grija dezordinii, dar și pentru a-ți oferi, pur și simplu, un spațiu potrivit depozitării alimentelor, a obiectelor și a altor lucruri utile în casă. Dacă dispui de asemenea spații, fă tot posibilul să le amenajezi temeinic, iar acolo unde încăperile pentru depozitare lipsesc, profită de spațiul din casă și găsește chiar tu soluții creative. Iată câteva idei pentru o amenajare eficientă:

Profită de spațiile existente

O debara sau o cămară poate fi locul perfect pentru depozitarea alimentelor, dar și a lucrurilor pe care le folosești zi de zi. Dacă te poți bucura de una dintre aceste încăperi la tine acasă, amenajarea acesteia trebuie să aibă în prim plan eficientizarea spațiului. Când ai nevoie de condimente sau ustensile pentru plantarea florilor în grădină va trebui să ai acces cât mai repede la ele și să nu faci dezordine în timp ce cauți. Tocmai de aceea, este recomandat să optezi pentru recipiente potrivite pentru depozitarea modulară. Încearcă să le poziționezi în funcție de frecvența cu care le folosești, lăsând alimentele și lucrurile esențiale pe rafturile de la mijloc spre partea de jos.

Indiferent de ceea ce vrei să păstrezi în aceste încăperi, soluțiile de depozitare trebuie să fie bine gândite și poziționate strategic. Ai nevoie de spații de depozitare rezistente, care să facă față unui grad ridicat de umezeală și să nu se degradeze în timp. Astfel, un set de  rafturi metalice sunt cea mai potrivită alegere pentru debara, cămară sau chiar garaj.

recipiente-bucatarie.jpg

Foto: unsplash.com

Descoperă soluții creative

Într-o locuință care nu beneficiază deja de o încăpere dedicată pentru depozitare, va trebui să apelezi la soluții creative atunci când o mobilezi. Fiecare cameră din casa ta are nevoie de un spațiu de depozitare generos, fie că e vorba de dormitor sau de bucătărie. Felul în care obișnuiești să organizezi lucrurile din jurul tău va influența deciziile pe care le iei. 

De exemplu, în bucătării, obișnuiești să observi corpuri cu sertare sau dulapuri gândite pe orizontală, însă, pentru a economisi spațiu, poți opta pentru ceva diferit. Dacă ai un perete de dimensiuni mai mari, ai și posibilitatea de a instala un corp pe verticală. În spațiile pe care ți le oferă acesta, poți așeza coșuri sau cutii pentru a depozita toate cele necesare la prepararea meselor.

În dulapuri și sertare poți folosi mici separatoare sau cutii pentru a organiza fiecare categorie. De asemenea, dacă rafturile sunt prea înalte, mai poți instala un raft din metal sau din plastic. În acest fel, vei avea posibilitatea să depozitezi mai multe lucruri de dimensiuni mici într-un dulap. Dacă ai o bucătărie mică, nu-ți fie teamă să folosești poliție pentru a economisi spațiul pe verticală. Pe acestea poți așeza căni, pahare și alte ustensile pe care vrei să le ai mereu la îndemână. Profită de spațiul pe care ți-l oferă pereții și optează pentru soluții simple, dar de efect.

Nu uita de balcon

Balconul este unul dintre spațiile în care vei depozita lucruri, mai devreme sau mai târziu. Poate fi vorba de plante și flori, dar și de obiecte pe care le folosești mai rar și pe care vrei să le pui deoparte în extrasezon. În balcon poți monta rafturi, dulapuri sau etajere, dar, trebuie să ții cont de fenomenele naturale la care le expui. Dacă balconul este unul deschis, vei avea nevoie de materiale rezistente la ploaie, ninsoare sau vânt și care nu permit umezelii să ajungă la lucrurile din interior. Iată câteva idei de depozitare pentru balcon:

  • lăzi transformate în băncuțe cu ajutorul unor perne sau saltele;
  • etajere din metal pentru pereți;
  • coșuri înalte, transformate în măsuțe de cafea.

Astfel de idei sunt perfecte, dacă îți dorești să amenajezi în balcon o oază de liniște, dar care să se bucure și de funcționalitate. Într-un apartament mic, balconul te poate salva la capitolul depozitare, așa că ia în considerare închiderea acestuia pentru a putea instala și piese de mobilier cu dulapuri, fără grija că vor fi afectate de ploi sau de razele puternice ale soarelui.

Spațiile de depozitare nu trebuie să lipsească din locuințele moderne însă, de multe ori, trebuie să găsești soluții alternative. Folosește cutii, rafturi și coșuri pentru a organiza cu atenție lucrurile și așază-le în așa fel încât să știi mereu unde să le cauți.

 

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1