7 lucruri pe care trebuie să le ştie orice părinte

Nici nu-ţi dai seama ce mare rol ai, ca părinte, în modelarea personalităţii copilului tău. Prin lucrurile pe care i le spui în mod obişnuit într-o zi, prin pedepsele absurde pe care poate i le aplici, prin lucrurile pe care nu i le explici sau prin grija excesivă pe care o manifeşti, el se va dezvolta armonios, sau dimpotrivă.

Puţini părinţi realizează cât de mult contează atmosfera din familie, micile gesturi şi cuvintele pe care i le spui copilului în formarea caracterului lui. Puţini ştiu că „meseria” de părinte ar trebui să se înveţe, ca la şcoală. În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, adulţii trebuie să-şi aleagă foarte atent cuvintele în faţa copilului. „Chiar şi o mică remarcă adusă asupra sa, l-ar putea face să plângă. Nu-ţi numi copilul incapabil, nu-l compara cu alţii, nu-l face să se simtă inutil. Nu-l educa aşa cum vrei tu, ci aşa cum este firesc! Este un ciclu greu, un proces prin care, abia după ani şi ani se vor vedea roadele, dar unde mulţi pot eşua cu graţie. Ca părinte, trebuie să-ţi faci temele perfect şi fără nici o greşeală, altfel rişti să ai parte de nişte roade stricate”, spune psihologul, care le dă părinţilor 7 sfaturi ce vor contribui substanţial la creşterea armonioasă a unui copil.

  • Nu vă învăţaţi copiii să asculte orbeşte de voi pentru că, din obişnuinţă, atunci când nu veţi fi voi lângă ei, îi vor asculta orbeşte pe alţii! Învăţaţi-i să discearnă între ce este sau nu util şi valoros pentru ei!

  • Nu vă învăţaţi copiii să accepte critici “constructive” şi demotivări de genul: “nu este suficient”, “puteai mai bine”, “copilul lui X este mai bun decât tine”, “râde lumea de noi/de tine” etc., pentru că vor accepta ca stima lor de sine să fie călcată în picioare de oricine. Cei mici trebuie încurajaţi, susţinuţi, învăţaţi ce înseamnă respectul şi acceptarea.
  • Nu vă învăţaţi copiii să accepte să fie învinovăţiţi pentru renunţările şi “sacrificiile” voastre (sunt exclusiv deciziile voastre), pentru că, atunci când vor fi adulţi, nu vor şti cum să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce sunt, simt, gândesc şi vor de la viaţă.
  • Nu vă învăţaţi copiii să creadă că micile lor suferinţe apar pentru că merită să fie pedepsiţi de viaţă/Univers/Dumnezeu pentru că nu fac ce spuneţi voi sau nu sunt cum vreţi voi. În acest fel, vor accepta să fie abuzaţi de cei din jur, considerând că aşa merită. Ajutaţi-i să înţeleagă lecţia din întâmplarea respectivă şi să dezvolte astfel noi abilităţi.
  • Nu vă învăţaţi copiii să accepte orbeşte să facă ce le cereţi fără să li se explice motivul şi mai ales beneficiul pentru toţi cei implicaţi, pentru că vor accepta ca şi alţii să le impună ce vor ei! Învăţaţi-i să se analizeze, să întrebe, să negocieze!
  • Nu vă lăsaţi copiii să creadă că “nu pot”, “nu ştiu”, “nu reuşesc”, pentru că vor accepta ca alţii să le hotărască drumul şi calitatea vieţii! Învăţaţi-i să dea visului lor toate şansele posibile, să depăşească obstacolele şi să caute soluţii.
  • Nu vă îndrumaţi copiii să realizeze visul vostru neîmplinit pentru că vor accepta foarte uşor să renunţe la ei înşişi, la nevoile şi dorinţele lor, la starea lor de bine şi vor ajunge să-i lase pe alţii să le trăiască viaţa! Învăţaţi-i că visul lor este tangibil, realizabil, utilizându-şi resursele proprii, energia, timpul şi învăţarea necesare pentru a-l trăi, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

 

loading...
Loading...