4 paşi simpli ca să prelungeşti durata de viaţă a bateriei telefonului

Ultima actualizare:

    Dacă vorbeşti mult la telefon, ai nevoie să ştii să-i economiseşti bateria
Dacă vorbeşti mult la telefon, ai nevoie să ştii să-i economiseşti bateria

Cu cât sunt mai "deştepte" tipurile de telefoane apărute pe piaţă în ultimii ani, cu atât bateria lor ţine mai puţin. Trebuie încărcate o dată sau chiar de două ori pe zi. Specialiștii it vin cu o serie de recomandări prin care poate fi prelungită durata de viață a bateriei, atât în ceea ce privește optimizarea hardware și software, cât și din punct de vedere al aplicațiilor pe care le poţi instala.

„Un smartphone cu specificații de top și ecran mare trebuie încărcat zilnic, lucru care duce la creșterea numărului de cicluri de încărcare-descărcare din viața unui acumulator. Acest aspect, alături de utilizarea foarte intensă, duce la autonomii foarte scăzute în comparație cu telefoanele obișnuite”, a precizat Marius Boca, de la ThePhoneGeeks.

Astfel, acumulatorii Li-Ion, folosiți de majoritatea dispozitivelor mobile de pe piață, au o durată de viață de câțiva ani, însa dacă nu sunt respectate câteva reguli simple, atât de natură hardware cât și software, performanțele acestora vor scădea în timp.

1. Aspectele de natură hardware țin în principal de manipularea și păstrarea acumulatorului, recomandarea specialiștilor EuroGsm fiind ca acumulatorul să fie întotdeauna încărcat înainte să se descarce complet și să fie deconectat de la sursa de încărcare în momentul în care nivelul bateriei a ajuns la 100%. De asemenea, telefonul nu trebuie lăsat în mașină sau în alte locuri închise atunci când este foarte cald. În acest sens, este recomandat ca, atunci când nu este folosit, acumulatorul să fie păstrat într-un loc cât mai răcoros și să fie încărcat în jur de 40%.

2. În ceea ce privește optimizările software, utilizatorii ar trebui să oprească aplicațiile care rulează în background, să nu folosească imagini de fundal active, să dezactiveze funcțiile Bluetooth, GPS, Wi-Fi și datele mobile, precum și autosincronizarea conturilor. O altă sugestie este aceea de a seta la nivel minim luminozitatea ecranului și durata la care intră în stand-by.

3. Poţi lua în calcul și aplicațiile dedicate pentru optimizarea bateriei, cum este Clean Master Phone Boost, prin care pot fi șterse fișierele inutile ce ocupă spațiu de stocare important și informațiile personale din istoricul de navigare. Aplicația mai permite și managementul aplicațiilor, mutarea acestora pe cardul SD, dezinstalarea aplicațiilor preinstalate și efectuarea de copii de siguranță ale fișierelor importante. În plus, aplicația are și rol de antivirus.

4. Alte aplicații utile sunt DU Battery Saver, care poate prelungi durata de viață a bateriei cu până la 50%, dar și Battery Doctor, disponibilă în 19 limbi, care identifică aplicațiile și procesele ce epuizează bateria și optimizează procesul de încărcare, pentru ca acesta să fie cât mai eficient.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Inundatii Dubai jpg
tarom  Mediafax jpg
image png
zacusca dovlecei 1 png
Ghid de cumpărare TV Smart 2021: Cum să alegi cel mai bun televizor inteligent? jpeg
bani curs valutar dolari jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (5) jpg
bebelus jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net