Vreau s-o cer de nevastă, dar nu știu cum

Ultima actualizare:

    Scrie-ne  ce probleme  ai în amor
Scrie-ne ce probleme ai în amor

Albert are o relaţie neoficializată cu iubita lui şi doi copii. Acum doreşte să-şi ceară iubita în căsătorie şi nu ştie cum.

“Mă numesc Albert şi sunt din Bucureşti. Am o relaţie de zece ani cu iubita mea şi avem doi copii minunaţi. După anii petrecuţi împreună, am realizat că ea e iubirea vieţii mele. Până acum nu am pus mare preţ pe oficializarea relaţiei fiindcă amândoi eram conştienţi că nu actul ne ţine. Dar, vreau să-i fac o surpriză şi să o cer de soţie. Crezi că această surpriză o va face mai fericită după zece ani de relaţie? Fiindcă nu vreau să o surprind neplăcut.”

Dragă Albert, am citit cu mare plăcere scrisoarea ta şi trebuie să-ţi mărturisesc că m-a sensibilizat foarte tare. Nu de foarte multe ori am ocazia să citesc scrisori de acest gen în care un bărbat îmi mărturiseşte cât de mult îşi iubeşte partenera de viaţă, chiar şi după mulţi ani de relaţie şi nu ştie ce gesturi să mai facă, încât ea să fie şi mai fericită. Oare câte femei nu visează la un asemenea bărbat? Referitor la gestul pe care vrei să-l faci în următoarea perioadă, să o ceri de soţie pe femeia lângă care trăieşti o frumoasă poveste de iubire de aproape zece ani, din punctul meu de vedere această cerere va fi binevenită şi cred că în sufletul ei aşteaptă acest moment.

Aşa că, nu-ţi rămâne decăt să alegi momentul potrivit într-o zi şi să faci pasul cel mare. Eu îţi recomand să  faci această cerere în căsătorie într-un mod inedit, de care să vă aduceţi aminte de fiecare dată cu mare emoţie.  De exemplu, ai putea să o inviţi în oraş, seara, la o cină romantică, şi să îi reaminteşti de prima voastră întâlnire şi de cât de îndrăgostit erai de ea şi că timpul care a trecut de atunci nu a făcut decât să vă întărească şi mai mult relaţia şi să vă iubiţi şi mai mult. Sau, poţi să o inviţi la un spectacol, o piesă de teatru sau - de ce nu - chiar la un magazin de bijuterii, sub pretextul că vrei să-i cumperi un inel, fără nici un motiv.

Dar, indiferent de felul în care vei face această cerere, eu cred că va fi surprinsă plăcut şi te va aprecia şi mai tare pentru acest gest, mai ales dacă şi sentimentele ei pentru tine sunt la fel de puternice.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Papanasi png
Vipera neagră Foto Adrian Florin Vrăbiescu (2) jpg
Carne de pui jpg
Caine in cusca FOTO Shutterstock
image png
Zambet jpg
regele charles regina margareta jpg
Titanic  sursa   Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net