Orgie pe plajă, ziua în amiaza mare, sub privirile uluite ale trecătorilor - FOTO CENZURAT

Ultima actualizare:

    Cele două femei şi cei doi bărbaţi au făcut sex de parcă era sfârşitul zilelor.
Cele două femei şi cei doi bărbaţi au făcut sex de parcă era sfârşitul zilelor.

Imaginile decăderii umane au șocat turiștii unei stațiuni de pe litoral. Cei care au avut „inspirația" să iasă la o plimbare pe faleza unei plaje, mai retrasă ce-i drept, au dat „nas în nas" cu două cupluri preocupate nevoie mare de pasiunile trupului.

Scenele, parcă deprinse din povestea biblică a Sodomei şi Gomorei, se petreceau în plină zi fără ca „actorii principali" să fie preocupați măcar o secundă că ar putea să fie văzuți de trecători.

Mai mult, de parcă spectacolul păcătos nu era de ajuns, la un moment dat aceștia fac schimb de parteneri. Cei patru fac ORICE pentru a-și satisface fanteziile bolnave. Cadrele, filmate de un trecător/spectator, demne de un veritabil scenariu porno, nu au întârziat să apară pe site-urile de video sharing și stârnesc sute de comentarii. Unii felicită „acțiunea" celor două cupluri, în timp ce alții acuză vehement neruşinarea de care au dat dovadă.

Prezentăm câteva imagini blurate din timpul "acţiunii".

Cele două femei şi cei doi bărbaţi au făcut sex de parcă era sfârşitul zilelor.
Cele două femei şi cei doi bărbaţi au făcut sex de parcă era sfârşitul zilelor.

Cele două femei şi cei doi bărbaţi au făcut sex de parcă era sfârşitul zilelor.
Cele două femei şi cei doi bărbaţi au făcut sex de parcă era sfârşitul zilelor.

Cele două femei şi cei doi bărbaţi au făcut sex de parcă era sfârşitul zilelor.
Cele două femei şi cei doi bărbaţi au făcut sex de parcă era sfârşitul zilelor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net