Nimic nu durează o veşnicie. Iată ce trebuie să ştiţi despre etapa de îndrăgostire

Ultima actualizare:

    Etapa de îndrăgostire, în care ne descoperim partenerul cu mult interes, în care noutatea este prevalentă, iar viața sexuală foarte activă, nu durează foarte multfoto: 123RF
Etapa de îndrăgostire, în care ne descoperim partenerul cu mult interes, în care noutatea este prevalentă, iar viața sexuală foarte activă, nu durează foarte multfoto: 123RF

Pentru toţi cei îndrăgostiţi, lumea toată se învârte în jurul unei singure persoane. Îndrăgostiţii sunt capabili să depăşească pentru persoana iubită orice fel de obstacol. Atunci când sunt îndrăgosţiţi, partenerii par să ignore orice altceva din jur pentru că nu au nevoie decât unul de celălalt. Fiecare dintre cei doi are impresia că și-a găsit jumătatea și că vor rămâne nedespărțiți o veşnicie.

Dar să nu uităm că etapa de îndrăgostire, în care ne descoperim partenerul cu mult interes, în care noutatea este prevalentă, iar viața sexuală foarte activă, nu durează foarte mult. Inevitabil, unul dintre parteneri va ajunge să se simtă sufocat, să își dorească să revină la viața pe care o avea înainte, în care să includă și alte activități și preocupări, în afara cuplului.

Evident, acest lucru produce celuilalt partener suferință. În plus, dacă este încă prins în etapa fuzională, va resimți dureros schimbările observate la partener. Aici începe criza unui astfel de cuplu, iar dacă cei doi nu au încă un stil de comunicare comun, dacă au dificultăți în acceptarea nevoilor celuilalt, în curând ajung la despărțire. Iar astfel de despărțiri sunt extrem de dificile și încărcate cu suferință, pentru că apar multe întrebări privind motivele care au dus la acest deznodământ.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net