De ce nu trebuie să ne cuplăm cu altcineva imediat după despărțire

Despartire.jpeg

Despartire
De cele mai multe ori suntem tentate ca după o despărțire sa rămânem o vreme singure, ceea ce nu este rău deloc.
Foto: Shutterstock
Citeste tot despre: 

De cele mai multe ori suntem tentate ca după o despărțire sa rămânem o vreme singure, ceea ce nu este rău deloc. Cu siguranță ai auzit de expresia “relație tampon”, cea care vine imediat dupa o mare dezamăgire, dar care este din start sortită eșecului, tocmai pentru că este văzută ca un medicament-minune. Ai putea atrage în jocul tău persoane nevinovate. Atâta timp cât nu îți găsești un echilibru cu tine, fără ajutorul altcuiva, nu vei putea investi sentimente sincere și profunde într-o altă relație, tocmai pentru faptul că te vei gândi permanent la ultima. Daniela Dumitrescu, psiholog si psihoterapeut, ne spune în articolul de mai jos, de ce nu trebuie să ne cuplăm cu altcineva în momentele de criză.

"Viața este o succesiune de momente plăcute, dar și cu momente mai puțin agreabile. Atunci când suntem într-un moment dificil, într-un moment de criză, vom avem niște nevoi specifice momentului, spre exemplu, dacă ți se pare că viața este un haos, că nu mai faci față, sigur că nevoile tale emoționale se pot lega de ideea de liniște, de susținere, de siguranță și poate de coerență și așezare interioară.
Dacă în acel moment întâlnești pe cineva care oferă liniște poate să fie, în condițiile date, fix ceea ce tu ai nevoie. Adică, în mod natural, s-a potrivit cu criza ta. Atunci când cineva răspunde nevoilor noastre urgente, dezvoltăm în mod natural un sentiment de atașament, de recunoștință față de persoana respectivă, căci vorba proverbului: „Prietenul la nevoie se cunoaște!”. Momentele grele unesc oamenii, îi mobilizează și îi leagă într-un fel special. Să ne amintim spre exemplu mobilizările care se întâmplă în mod spontan atunc când vorbim despre o calamitate naturală sau de camaraderia care îi leagă pe cei care au luptat în teatre de operații", ne-a povestit psihologul Daniela Dumitrescu.

daniela_dumitrescu.png

Daniela Dumitrescu, psioholog şi psihoterapeut
Daniela Dumitrescu, psiholog şi psihoterapeut
foto: arhiva personală

"Tentația este inclusiv să intri într-o relație de cuplu această persoană, pentru că poți fi realmente convins că este omul de care ai nevoie, mai ales că prin comparație cu fostul/fosta, pare și mai minunat, și mai strălucitor, și mai providențial. Adică, idealizăm un pic persoana aceasta de lângă noi, tocmai pentru că situația este complicată, iar resursele noastre păreau să nu fie suficiente, așa că ea va fi „îmbrăcată” de mintea noastră în armura luminoasă a salvatorului. Prezența ei aduce siguranță și încredere, adică fix elementele de la baza piramidei nevoilor.
Însă dificultățile apar după ce trece momentul de criză, adică atunci când nevoile tale emoționale sunt diferite și sunt de fapt cele autentice, adică cele care te definesc pe tine ca individ, ca partener de cuplu. Tu ești tu, dincolo de criză. Așa că cel care părea să fie omul perfect pentru tine, este de fapt omul perfect pentru tine cel/cea din criză, nu neapărat pentru tine cel/cea din viața de zi cu zi.
Prin urmare, este bine ca după ce treci de momentul dificil să-ți clarifici, în primul rând, care-ți sunt nevoile tale de acum, ce este important să-ți ofere un partener în condițiile tale normale de trai. În egală măsură trebuie să vezi ce poți să oferi tu și care sunt zonele tale de intoleranță. Ce poți să dai, să primești, să ceri și să refuzi într-o relație, pentru a stabili apoi dacă oferta lui relațională ți se potrivește. Spre exemplu, s-ar putea ca fix calmul lui să te irite teribil mai târziu sau să ți se pară că este un tip prea moale, prea lent, mai ales dacă ești o femeie activă în viața cea de toate zilele. Sau dacă a fost o tipă caldă și ușor maternală atunci când tu credeai că se prăbușește cerul, poate să ți se pară apoi că este prea mămoasă și prea dependentă de tine. Momentele noastre de vulnerabilitate scot din noi nevoi tranzitorii, dar fundamentale, însă ele nu trebuie să definească un parcurs definitiv. Tocmai de aceea nu se iau decizii finale în momente tranzitorii, pentru că adesea apare acest conflict intrapersonal – pe de o parte îți este drag de el/ea, ești poate atașat/ă de el/ea și recunoscător/recunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru tine atunci, dar pe de altă parte ceea ce se întâmplă acum te nemulțumește și te face să te simți nefericit/ă. Persoana care ești acum are nevoie de un alt tip de partener. Acest conflict intern este extrem de consumator și obositor, ducând în timp la conflcite și chiar somatizări.

Întrebarea care se pune ar fi următoarea: cât timp ești dispus/ă să plătești cu nefericirea ta momentul acela de salvare? 10 ani din viața ta? Poate 20 de ani? Cât costă liniștea pe care ai primit-o atunci, „salvarea” care acum pare să te sufoce?
Unele persoane vor alege acest sacrificiu total. Altele vor alege să se poziționeze și să trasmită actualului partener propria nefericire. Mă întreb însă dacă un salvator cere o plată pentru gestul său și nici nu știu care ar fi buna măsură pentru o astfel de plată. Cert este că situația actuală presupune existența unui alt tip de salvator – cel al propriei tale ființe! Altfel, există riscul ca și situația actuală să se transforme într-o nouă criză, a completat Daniela Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut CBT & Schema Therapy, specialist comunicare relațională și președinte-fondator al Institutului de Formare și Educare Relațională, precum și autoarea blogului Fericiți cei ce comunică.

 

Loading...