Chiar dacă relaţia nu a mers, nu trebuie să vă lăsaţi consumate de regret

Ultima actualizare:

    foto: 123RF
foto: 123RF

Să renunţăm la o relaţie nu este uşor, în special dacă încă avem sentimente, dar cum lucrurile nu pot fi schimbate, cel mai bine este să acceptăm realitatea şi să trecem peste momentul dificil. Iar experienţa ne învaţă că acest lucru nu este imposibil.

Nu trebuie să uităm cine suntem, nu trebuie să ne dorim să devenim altcineva

Chiar dacă relaţia ta nu a mers, tu eşti aceeaşi persoană inteligentă, empatică, specială care erai şi în timp ce te aflai în acea relaţie şi înainte de ea, nu uita nicio secundă asta. Nu trebuie să ne dorim să devenim altcineva, să nu ne lăsăm consumate de regret, de tristeţe şi de alte sentimente negative.

Există studii care spun că persoanele care se iubesc pe ele însele au un nivel mai ridicat de autocompasiune şi reuşesc să treacă mai uşor peste o despărţire. Adu-ţi aminte de lucrurile care îţi plăceau pe vremuri şi de ce. Reia obiceiurile plăcute la care ai renunţat după ce ai intrat în relaţie.

Concentrează-te pe starea ta de bine şi fă lucruri care să te facă să uiţi de tristeţe. Şi chiar dacă, aparent, nu te ajută foarte mult, gândeşte-te că ceea ce simţi tu este absolut normal şi că va trece, aşa că este doar o altă experienţă necesară în viaţa ta.

image
image
image
image
image
image
1 cum ne poate imbolnavi caldura ce avem de facut in zilele caniculare jpg jpeg
paste catolic 2020 papa francisc vatican jpeg
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net