Cele mai fierbinţi fantezii sexuale ale femeilor

Ultima actualizare:

Fie că e vorba de filme ca "Sex And The City" sau cărţi ca "Fifty Shades Of Grey", cert e că doamnele şi domnişoarele s-au lăsat "educate" în pat de noul trend al femeii independente şi dezinvolte în dormitor.

Dubberley a strâns mii de interviuri cu femei moderne şi a realizat un top 5 al celor mai fierbinţi fantezii sexuale.

5. Partenerul perfect, pentru totdeauna. Pe un cal alb, dacă se poate

Romantism sau nu, adevărul e că femeile visează la acel cavaler pe calb alb, care să le facă toate mofturile, dar mai ales pe cele din pat, pentru totdeauna, până la capătul lumii. E adevărat că unele doamne speră ca acel "cavaler" să fie Ryan Gossling sau vreo altă celebritate, dar asta e altă poveste.

4. Sex în grup. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine

Subiect tabu la scară largă, iată că femeile nu ar spune "nu" unei astfel de fantezii, dacă s-ar găsi compania potrivită. Pentru unele dintre doamnele chestionate, contează mai mult anonimatul partenerilor Altele, însă, ar aduce în relaţia lor o a treia, a patra sau chiar a cincea persoană din grupul de prieteni.

3. Exibiţionism sau voyeurism. «Cine mă vede, cine mă vede?»

Indiferent că fac sex în grădină, în parc, în avion sau pe geam, ideea că cineva le-ar putea vedea "în acţiune" le place teribil doamnelor. Unele dintre ele recunosc că şi mai mult le place să urmărească pe cineva în timpul actului sexual.

2. Dominatrix. «Eu sunt şefa»

Când rolurile sunt inversate şi femeile deţin controlul, jocul devine şi mai interesant pentru femei. Studiul arată că aproape o treime dintre britanice au visat la o astfel de partidă. Toată fantezia constă în puterea care e strict în mâinele doamnei.

1. Supunerea totală. «Sunt sclava ta, fă ce vrei cu mine»

Fanteziile de această natură variază de simpla legare de pat la o partidă de amr cu reguli foarte bine puse la punct, de genul celor la care e supusă Anastasia Steele în cartea "Fifty Shades Of Grey". Biciurile, cătuşele şi accesoriile violente sunt comune în astfel de practici. Supunerea e atât fizică, cât şi emoţională şi implică roluri pe care femeile adoră să le joace. Se poate merge până la scenariul violului sau a sclavei ssexuale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
image
image
image
image
image
image
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
monezi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net