Ce să faci dacă îţi iubeşti soţia, dar nu vrei să renunţi nici la amantă

Ultima actualizare:

    În iubire trebuie să-ți asculți și inima, și rațiuneaFoto 123rf
În iubire trebuie să-ți asculți și inima, și rațiuneaFoto 123rf

Alexandru are o relaţie de şase ani. De curând, a cunoscut o altă femeie, de care s-a îndrăgostit, şi nu ştie ce să facă.

“ mă numesc Alexandru şi am 28 de ani. Sunt într-o relaţie de aproape 6 ani şi căsătorit din luna octombrie 2014. Te rog să mă ajuţi cu un sfat în următoarea problemă. La începutul lunii martie am fost la Braşov. Acolo am întâlnit o domnişoară de care m-am îndrăgostit pe loc. Am stat împreună şi, până am plecat de acolo, nu ne-am mai despărţit. Acum sunt într-o situaţie extrem de delicată, soţia mea a simţit că ceva nu este în regulă cu mine. Ce aş putea face în acest caz, fiindcă nu pot să renunţ la fata pe care am cunoscut-o.”Dragă Alexandru, am citit atent scrisoarea ta de câteva ori ca să înţeleg foarte bine postura în care te afli şi ceea ce simţi. Într-adevăr, aşa cum spui şi tu, eşti într-o situaţie extrem de delicată. Dar, din păcate sau din fericire, când avem impresia că totul e perfect în vieţile noastre şi am găsit persoana lângă care să îmbătrânim, întâlnim pe cineva care să ne dea viaţa peste cap. Cert e că se întâmplă deseori, căsătorit fiind, să te îndrăgosteşti de o altă femeie. În această situaţie eşti şi tu acum şi nu ştii ce să faci ca să-ţi fie bine. Nu spun că sfaturile mele îţi vor rezolva problema, însă pot să-mi dau cu părerea din punctul meu de vedere. Căsnicia nu e atât de simplă pe cât ne place să credem. După cum vezi şi tu, din anumite motive, poţi să te îndrăgosteşti de o altă femeie. Desigur, cea mai bună variantă e să renunţi la ideea de a fi cu cealaltă femeie, însă şansele ca inima ta să te asculte sunt foarte mici, cel puţin în acest moment. Sfatul meu e să nu te grăbeşti să iei decizii pe care mai târziu să le regreţi. Orice căsnicie are suişuri şi coborâşuri. Dacă prima dată ţi-ai ascultat inima, acum ascultă raţiunea şi gândeşte-te la partenera de viaţă. Ea nu merită să o părăseşti după câţiva ani de relaţie, mai ales dacă nu ţi-a greşit. Sigur că e romantic să te întâlneşti cu cealaltă domnişoară de care eşti îndrăgostit, dar îţi trebuie timp ca să vezi dacă ea e femeia visurilor tale. Iar eu cred că nu merită să te implici în toate problemele care vor urma.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net