Uite finaliștii de la Eurovision România 2015: participă și Voltaj

Ultima actualizare:

    Trupa Voltaj a fost selectată în finala pentru Eurovision România 2015foto: Click!
Trupa Voltaj a fost selectată în finala pentru Eurovision România 2015foto: Click!

După ce timp de trei zile s-au ascultat melodiile validate să participe la selecţia naţională Eurovision România 2015, juriul a decis care sunt ele 12 piese care intră în finala competiției.

Luminiţa Anghel, Alexa şi Aurelian Temişan, Voltaj, Băieţii, Blue Noise, Rodica Aculova, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Super Trooper, Ovidiu Anton, Lara Lee şi CEJ sunt cei care vor urca pe scena Sălii Polivalente din Craiova, în finala naţională concursului Eurovision România 2015, care va avea loc la 8 martie.

Eurovision România 2015, încep pregătirile

Lista completă a celor 12 melodii calificate poate fi accesată pe site-ul eurovision.tvr.ro, unde piesele pot fi şi ascultate. Tot acolo se găsesc şi Regulamentul concursului şi alte informaţii suplimentare.

„Piesele au fost ascultate de mai multe ori, chiar şi de 10 ori, de către membrii juriului, care şi-au dorit să facă cele mai bune alegeri pentru selecţia naţională. În final, cu toţii au fost de acord că oricare dintre cele 12 compoziţii ar putea reprezenta România cu succes în faza internaţională a concursului, de la Viena”, a declarat Iuliana Marciuc, producătorul evenimentului intitulat Eurovision România 2015, la încheierea preselecţiei.

Cei 12 finalişti încep pregătirea pentru show-ul din 8 martie chiar de mâine (13 februarie), când sunt stabilite întâlniri cu echipa de producţie a Televiziunii Române. Urmează pentru ei un program plin, cu participări la emisiuni, şedinţe foto şi înregistrări.

Eurovision România 2015, finala va fi la Craiova

În acest an, la Eurovision România 2015 au fost înscrise 93 de melodii, dintre care 79 au intrat în preselecţie, fiind audiate de juriul de specialitate desemnat de TVR. La verificarea dosarelor de înscriere, 14 candidaţi au fost respinşi, întrucât nu au respectat cerinţele prevăzute în Regulament.

În finala Selecţiei Naţionale de la Eurovision România 2015 cele 12 melodii calificate vor fi supuse jurizării publicului larg, dar şi votului juriului de specialitate, ponderea televotului fiind de 50%, la fel ca în cazul votului juriului.

Selecţia naţională, care se va desfăşura la Sala Polivalentă din Craiova, va fi transmisă în direct de posturile tv TVR 1, TVR HD și TVR Internaţional, dar și pe Internet, pe www.tvrplus.ro.

image
image
image
image
image
image
symmetrica facebook jpg
image png
magazin deschis unsplash jpg
1 cum ne poate imbolnavi caldura ce avem de facut in zilele caniculare jpg jpeg
paste catolic 2020 papa francisc vatican jpeg
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net