Câştigătorul de la Eurovison, gol pe bilă şi supravieţuitor într-un dezastru cu 186.983 de morţi

14-vedete_4-col-mans.jpg

Måns  Zelmerlöw
Suedezul Måns Zelmerlöw a copiat, anul trecut, scena sexy din videoclipul «Wrecking Ball»

Are 5 nume în buletin, Måns Petter Albert Sahlén Zelmerlöw, dar după Eurovison doar 2 sunt importante: Måns Zelmerlöw. Pe lângă talent şi carismă, câştigătorul marelui trofeu mai are o calitate: e excentric. Click! îţi spune totul despre suedezul cu zâmbet sexy.

Se învârteşte în showbiz din 2005, când a participat la “Idol”, un concurs televizat din Suedia, doi ani mai târziu lansa hit-ul “Cara Mia”, iar în 2009 avea deja două albume muzicale la activ. Suedezul Måns Zelmerlöw a câştigat sâmbătă finala Eurovision 2015 şi a obţinut, astfel, faima pe care şi-a dorit-o. Totuşi, un pas în plus către notorietate a fost făcut încă din 2014, când tânărul de 28 de ani a apărut gol-puşcă la “QX Gaygala”, un eveniment dedicat comunităţii gay din Suedia.

În cadrul show-ului, Måns s-a lepădat de haine, a luat o bilă uriaşă între picioare şi, suspendat în aer, şi-a etalat trupul atletic. Îndrăzneala de atunci a fost de fapt o parodie a videoclipului piesei “Wrecking Ball”, a lui de Miley Cyrus, cântăreaţa care a cucerit milioane de fani cu rolul din serialul “Hannah Montana” (2006).

Pe lângă această nebunie, Måns Zelmerlöw a mai ieşit în evidenţă şi cu viaţa sa personală, între 2008 şi 2011 având o relaţie cu topmodelul suedez Marie Serneholt. Şi, dacă sâmbătă, la Viena, i-a pus Dumnezeu mâna în cap şi a câştigat trofeul cu piesa “Heros”, tânărul mai avut un moment important în viaţă când a fost ajutat tot de divinitate. În decembrie 2004, în Thailanda, Måns a supravieţuit tsunami-ului soldat cu 186.983 de morţi.

Flash Eurovision

Călin Goia, susţinut de tot neamul. Cei mai mari suţinători ai lui Călin Goia s-au aflat în sală, la Viena. Soţia sa, Andreea, a fotografiat întreg show-ul, iar socrul lui Călin a vrut să-i organizeze petrecere de ziua de naştere. Călin a împlinit duminică 40 de ani. Voltaj  a încheiat concursul pe locul 15.
Peste 1 milion de români s-au uitat la show.  TVR1 a fost lider de audienţă sâmbătă seara. La nivel naţional, 1.015.000 de persoane urmăreau Eurovision, pe locul al doilea situându-se PRO TV, cu 829.000 de telespectatori.
Ovi Cernăuţeanu, ofticat pe suedez. Solistul, care anul trecut ne-a reprezentat la Eurovisionul de la Copenhaga, are un of. “Ideea cu hologramele, pe care eu şi Paula Seling am avut-o anul trecut, dar pe care n-am avut norocul să o folosim aşa cum trebuie, se pare că a fost cheia succesului pentru suedez”, a spus Ovi.

 

Loading...

Citește și