VIP-uri dispărute în misiune! Trăiesc, dar parcă am uitat de ele

Ultima actualizare:

    Marina Dina
Marina Dina

Sunt personaje care se bucură că anul 2012 a trecut. De ce? Pentru că soarta n-a fost atât de generoasă cu ei. Din cauza unor probleme personale sau profesionale, cei care, într-o vreme, erau nelipsiţi de pe “sticlă” au dispărut aproape subit. Poate că nu de tot, dar, deocamdată, ei nu se mai află în lumina reflectoarelor.

Mihai Bendeac

Până la jumătatea anului, a avut emisiune la Antena 1, care se numea “În puii mei”. De prin luna mai, nu se mai ştie nimic despre el. Dar actorul pregăteşte revenirea în forţă pentru anul viitor.

simeon stalpnicul png

Se pare că-l vom vedea în jurul emisiunii “Got to dance”, care este un fel de răspuns al Antenei 1 pentru show-ul “Dansez pentru tine”, de la Pro TV. Totuşi, Bendeac și-ar dori să realizeze din nou un format de umor.

Cream – Claudia Pavel

S-a învăţat să stea mai mult prin America. N-a renunţat la muzică, dar nici prea multe lucruri nu se ştiu despre ea. Tânăra de 28 de ani a renunţat la numele de scenă “Cream” şi doreşte să se promoveze prin numele din buletin, Claudia Pavel.

În urmă cu 3 ani recunoştea la o emisiune că este virgină şi că nu poartă sutien. Vremurile în care rupea topurile alături de Smiley şi Moga au rămas o amintire.

Marina Dina

Fosta asistentă a lui Mihai Morar, la emisiunea “Răi, da buni”, a plecat şi ea din România. Blonda s-a mutat temporar în Italia, la Milano, pe durata masterului pe care-l face acolo, în Managementul Strategic al Firmei. “Nu mai fac nimic interesant încât să apar la TV”, a recunoscut Dina.

simeon stalpnicul png

Luiza Bogdan

Frumoasa de 27 de ani a părăsit şi ea strălucirea unei lumi modene precum cea a Bucureştiului. Fosta prezentatoarea a Ştirilor Sportive de la Antena 1 a renunţat la viaţa din Capitală, pentru a se muta alături de iubitul ei la Braşov.

Tot sub Tâmpa a primit un job la postul Digi24. Despre Luiza Bogdan se spunea că ar fi fost combinată cu fotbalistul NDoye.

simeon stalpnicul png

Cristi Borcea

Omul de afaceri parcă vrea să rupă orice legătură cu România. Numai că nu este atât de uşor: România nu vrea să rupă legătura cu el. Mai are în ţară câteva afaceri, o fostă soţie şi trei copii, pe care îi mai vede, din când în când.

simeon stalpnicul png

În cea mai mare parte a timpului trăieşte în SUA, la Miami, cu noua lui soţie, Alina Vidican, alături de care, anul acesta, a devenit tatăl unui băieţel. Şi-a vândut acţiunile de la Dinamo cu aproximativ 3 milioane de euro şi a renunţat la orice funcţie oficială la clubul din “Ştefan cel Mare”. 

Spre sfârşitul anului a primit o condamnare de 7 ani cu executare în dosarul transferurilor dubioase. Decizia nu este definitivă.

Răzvan Lucescu

Fostul selecţioner al României a fugit pur şi simplu de viaţa din ţară. Fost antrenor și la Rapid, Răzvan Lucescu avea impresia că este hăituit la Bucureşti. Prin urmare, s-a retras în Qatar, unde pregăteşte echipa El Jaish.

simeon stalpnicul png

Înainte de '89, orice român era înnebunit după fotbal. Ulterior, această pasiune s-a pierdut undeva pe drum, iar oamenii au început să aibă alte priorităţi. Acum, noua generaţie nu mai e interesată de fotbal. Trebuie să recunosc că nici măcar fiul meu nu iubeşte fotbalul”, a declarat Lucescu jr.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net