Ultima apariţie în public a lui Geo Saizescu a fost la Alexandria! Ce a făcut un admirator când l-a văzut

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Geo Saizescu a participat pe 19 august la "Săptămâna filmului românesc" de la Alexandria. Acesta a fost şi ultimul eveniment la care a fost regretatul regizor. Tot aici, când l-a văzut pe regizor, un admirator i-a pupat mâna!

Geo Saizescu s-a simţit extrem de bine la Alexandria, unde a avut loc ultima sa apariţie în public. Înainte de începerea evenimentului, regizorul, însoţit de Alexandra Drăguţ, organizatorul evenimentului şi alte câteva persoane se îndreptau spre o galerie de artă, când un bărbat care l-a recunoscut pe Saizescu a avut o reacţie-şoc! Admiratorul regizorului l-a observat pe acesta când a trecut prin dreptul său şi, chiar dacă vorbea la telefon, a întrerupt discuţia, s-a îndreptat spre el şi... i-a sărutat mâna!

„ Am văzut acest gest cu ochii mei. Noi treceam pe acolo, mergeam să vizităm o galerie de artă înainte de deschiderea evenimentului nostru. ~Nu se poate, Eu nu am cum să nu-l salut pe maestrul Saizescu.~ A închis telefonul şi s-a repezit către el şi i-a pupat mâna. Asta a făcut, iar maestrul a fost foarte plăcut surprins", ne-a mărturisit Alexandra Drăguţ, organizatorul evenimentului de la Alexandria, "Săptămâna filmului românesc", la care a participat şi Geo Saizescu.

simeon stalpnicul png

"Domnul Saizescu mai fusese în primăvară la Alexandria cu filmul Iubire elenă, împreună cu Sebastian Papaiani. A fost omul care de fiecare dată a avut grijă să-mi dea de citit cutii de cărţi. Mi-a marcat evoluţia şi regret enorm dispariţia lui. Urma ca împreună să lucrăm la următorul film şi la încă câteva proiecte, făceam parte din echipa de regizori a următorului său film...", ne-a mărturisit cu durere în suflet, Alexandra Drăguţ.

simeon stalpnicul png

Geo Saizescu a murit luni, la vârsta de 80 de ani. Regizorul va fi înmormântat joi, la ora 12.00 la Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti. Trupul neînsufleţit al regizorului Geo Saizescu a fost depus azi în foaierul Teatrului Odeon din Bucureşti.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net