Teo Trandafir se destăinuie despre revenirea în televiziune: «E complicat să revii în arenă»

Ultima actualizare:

    Teo Trandafir
Teo Trandafir

După o lungă perioadă în care fanii s-au rugat de ea să revină pe micile ecrane, Teo Trandafir a anunţat că se va întoarce în televiziune pentru a prezenta o emisiune la Kanal D.

Într-un mesaj pe blogul personal, Teo a mărturisit însă că nu e uşor să facă acest pas, că uitase ce înseamnă să fii în lumina reflectoarelor şi că este cu totul alt om faţă de cel care a reununţat în urmă cu patru ani.

"E complicat după o pauză de ani, să te întorci în arenă. Uitasem cum e să fii basculat în zone oculte ale logicii elementare, uitasem cum e cu jumătăţile de adevăruri, în ceea ce mă priveşte. Vedeam la alţii. Şi parcă tot nu-mi convenea, d-apoi acum.

O să-mi amintesc repede, însă, sunt convinsă, cum se face treaba asta complexă numită televiziune. Deşi nu cred că mai sunt acelaşi om. M-am tot analizat (era să zic «cântărit», cât am fi râs!) de una singură şi nu-mi rezultă la fel. Călătoria mea de atunci şi până acum a fost cumva necesară, cred, aşa cum sunt necesare toate greşalele noastre, iertate greşiţilor noştri. Tot ce facem devine baza a ceea ce devenim, sigur să sună a platitudine, dar nu e.

Mă înjură unii că am făcut politică, vreo patru luni. N-am apucat nici măcar să înţeleg pe ce lume trăiam, mă jur. Tot ce-am priceput era că nu înţelegeam bine, iar scaunele alea sunt făcute, la mama lor, pentru oameni care chiar desluşesc fenomenul. De cine-s ocupate e altă discuţie, în care parcă nu m-aş bagă tocmai eu. Înainte să învăţ drumul prin clădire, m-am îmbolnăvit. De-acolo e altă cale. Alt destin, parcă. Altă trăire. Altă murire.

De-asta, zic eu, m-am întors altfel decât am plecat. Povestea mea se regăseşte în fiecare casă. Cumva, la cineva, prieten sau rudă. Iar eu să mă regăsesc, cu ajutorul vostru, în fiecare casă în care se cam cere şi-un zâmbet", a scris Teo pe blogul ei personal.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
ardei jpeg
magazin lidl jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net