Tanţa a început să slăbească! «Cad fustele de pe mine»

Ultima actualizare:

    Nuami Dinescu, alias Tanţa
Nuami Dinescu, alias Tanţa

Actriţa Numai Dumitrescu este fericită că exerciţiile de la sală au început să dea rezultate.

Chiar dacă asta înseamnă că trebuie să-şi schimbe toată garderoba, Nuami nici nu se gândeşte să renunţe la sport, mai ales că eforturile sale au început să se vadă.

Aproape toate hainele stau largi pe ea şi are un tonus extraordinar.

Toate mi-au rămas mari, zici că sunt copil de bogdaproste. Am două fuste pe care le dau jos de pe mine fără să mă deschei la ele. Cad de pe mine”, a povestit Tanţa pentru Naţional.

Are antrenor personal

Actriţa s-a apucat de sport pentru a scăpa de cele câteva kilograme în plus şi pentru a -şi menţine tonusul. «Tanţa» se mândreşte că are un super îndrumător la sala de lupte a lui Ciprian Sora.

Sună a fiţă când zici că ai antrenor personal. Dar când dai de un om cu şcoală, extrem de bine pregătit şi cu mult bun simţ şi pasiune, care ştie ce să facă cu tine, deşi te mai doare una, alta, te duci cu mare drag la sală”, a postat actriţa pe Facebook.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net