Ştefan Stan, dezvăluiri despre fosta lui soţie: «Am cunoscut-o pe stradă şi mi-a plăcut»

Ultima actualizare:

Câştigătorul primului sezon de "Vocea României" se află în pragul unei nunţi cu Andreea Mantea, prezentatoarea Kanal D. Dacă Andreea va fi mireasă pentru prima dată, Ştefan nu se află la prima experienţă de acest gen. Cântăreţul a mai fost căsătorit în urmă cu câţiva ani, atunci când se afla mai mult în America decât în ţară. Fosta soţie, de origine americană, a stat alături de solist timp de 5 ani, după care cei doi au decis să îşi oficializeze relaţia.

"Eu m-am dus în America să cânt. Am cunoscut-o pe stradă şi mi-a plăcut. Am stat 5 ani de zile împreună, iar într-o zi ne-am luat de mână şi ne-am dus la starea civilă. Noi doi şi doi martori. Urma să facem cununie, frumos, dar nu a mai mers. Am stat trei ani împreună. Nu am avut copii şi nici obligaţii", a povestit Ştefan.

"Din fericire, nu am avut copii cu americanca. Dacă aş fi avut copii, nu aş fi plecat niciodată. Când ai un copil trebuie să suporţi, să stai acolo până la capăt. Nu laşi copiii aşa, aiurea. Noi am divorţat pentru că nu ne mai lega nimic. Am divorţat după ce m-am întors în ţară. Am trimis actele printr-o firmă de curierat şi asta a fost", a mărturisit artistul.

Acesta a mărturisit că sentimentele pe care le trăieşte alături de Andreea sunt cu totul deosebite şi că abia aşteaptă ca aceasta să devină soţia lui. "Am lângă mine o femeie... mamă, mamă... Sunt foarte sigur de ea şi de ceea ce va fi", a declarat Ştefan.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tepari 01 jpg
image
image
image
image
image
image
elicoptere prabusite jpg
1 Seminte legume Gradina cu rosii jpg
Arme iraniene confiscate de SUA FOTO Departamentul Apărării webp
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Oppenheimer si actorul jpg
bani  foto   Shutterstock jpg
ana Blandiana 1990 jpg
1 minestrone jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net