Sorana Cîrstea s-a trezit cu maşina Armatei în gardul vilei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ghinioanele par să se ţină lanţ de una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume. După ce în urmă cu trei zile a fost eliminată de la Olimpiadă, Sorana Cîrstea a trecut ieri prin clipe de coşmar. O maşină a Armatei a intrat în plin în gardul casei ei din Târgovişte! Şapte militari au fost răniţi.

Marţi s-a întors, supărată, din Anglia! Drumul ei spre câştigarea unei medalii la Olimpiadă s-a încheiat mult mai repede decât ar fi trebuit, aşa că jucătoarea de tenis a revenit acasă. Ieri, pe când se pregătea să plece la antrenament, planurile i-au fost date din nou peste cap de un accident.

În jurul orei 11.30, un autocamion aparţinând unei baze militare din Brăila a ieşit de pe şosea şi a intrat direct în gardul casei în care locuieşte familia sportivei. Şapte militari au fost răniţi, însă, din fericire, nici unul nu este în stare gravă, chiar dacă patru dintre victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Accidentul a avut loc pe DN 72, pe Aleea Mănăstirii Dealu. Se pare că un cauciuc al autocamionului a explodat în mers, iar şoferul nu a mai putut stăpâni volanul şi a intrat în plin în gardul de fier al casei, distrugându-l în mare parte.

În autocamion se aflau 10 militari ai unei baze din Brăila, care urmau să încarce echipamente militare de la Garnizoana Teiş. „S-a auzit o buşitură puternică. Bine că sunt băieţii sănătoşi, asta e cel mai important. Gardul se rezolvă. Am înţeles că a fost o explozie, le-a explodat cauciucul. Se putea întâmpla oricui", a declarat Sorana, care a ieşit imediat în curtea vilei să vadă ce s-a întâmplat.

Campioana a avut mare noroc că a „întârziat" câteva clipe plecarea la antrenament: s-ar fi putut întâmpla ca accidentul să se producă, de exemplu, în momentul în care ea ieşea pe poartă cu maşina.

Consecinţele ar fi fost, în acel caz, mult mai grave. La faţa locului s-au deplasat imediat şi pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, care au asigurat zona, întrucât rezervorul autocamionului s-a spart şi exista riscul unei explozii.

Are teren de tenis în curte la Târgovişte

Părinţii Soranei au vrut să-i asigure fetei toate condiţiile pentru puţinele momente în care vine acasă, la Târgovişte. Tocmai de aceea, ei au scos din buzunar bani frumoşi pentru a-i face fetei un teren de tenis în curtea din spatele impunătoarei lor vile.

Sportiva s-a bucurat enorm că se poate relaxa, când are chef, la o partdiă de tenis cu prietenii şi nu este nevoită să bată drumurile oraşului ei natal în căutarea unui teren. Tot ce are de făcut este să traverseze curtea casei.

simeon stalpnicul png

Clasată pe locul 38 în lume, Sorana Cîrstea este, în acest moment, a doua jucătoare ca valoare din ţara noastră. În vârstă de 22 de ani, Sorana a câştigat de-a lungul carierei profesioniste 1.687.381 dolari.

Ea are în palmares un titlul WTA de simplu, la Taşkent, în 2008, şi 4 titluri profesioniste de dublu. La Olimpiada de la Londra, însă, lucrurile nu au mers prea bine pentru româncă.

Sorana a fost eliminată încă din primul tur la Londra. Italianca F. Pennetta (locul 21 WTA) a învins-o pe româncă în trei seturi, 6-2, 4-6, 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră şi 38 de minute. În setul decisiv, Sorana Cîrstea a avut 2-0, dar a pierdut şase game-uri consecutive.

image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net