Sora regizorului Sergiu Nicolaescu întreţinută de cumnată! Vezi cine spune asta

La şase luni de la moartea regretatului regizor Sergiu Nicolaescu se judecă pentru avere! Sora, Iolanda Nicolaescu este nemulţumită că nu a fost inclusă în testament şi că unica moştenitoare este Dana, văduva regizorului. Iolanda (86 de ani) a intentat un proces cumnatei în care cere anularea testamentului . Chiar şi aşa, un bun prieten al cineastului a declarat că Dana Nicolaescu o ajută în continuare cu bani pe Iolanda.

Ioan Cărmăzan a fost surprins să afle de procesul intentat de sora regizorului soţiei lui Sergiu Nicolaescu. "Eu cred că lucrurile se vor rezolva. Rana se va închide. Ea are apartamentul, are garsoniera, Sergiu a lăsat vorbă soţiei să-i lase nişte bani pentru mâncare, medicamente, probabil că ar fi trebuit să lase scris în testament. Eu am sunat-o pe Dana, mi-a zis nu i-am tăiat nicio subvenţie de la mâncare şi medicamente, nu-mi face plăcere că s-a deschis un proces, dar mă supun justiţiei. Şi nici nu pot să-i port pică pentru că a declanşat această poveste, asta era opinia Danei”, a declarat în direct la România Tv,  preşedintele UARF şi apropiat al regizorului, Ioan Cărmăzan.

Acesta mai spune că soţia regizorului nu ştia ce conţine testamentul. “Personal cred că testamentul nu a fost deschis imediat după moartea lui Nicolaescu. Nu sunt sigur dacă soţia ştia ce conţine acel testament. În momentele alea intri într-o stare de deznădejde, în care nu ştii ce face stânga, ce face dreapta, unde te duci, cum te îmbraci, ce spui, unde dai cu capul. Dacă s-ar fi deschis în ziua în care el a murit toată lumea ar fi zis aaa, păi nu se gândeşte decât la testament”.

Preşedintele Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film spune că a primit aprobarea primarului Sorin Oprescu pentru a aduce în Parcul Izvor un bust al lui Sergiu Nicolaescu, ocazie cu care va fi inaugurată şi o alee a cineaştilor.

CITEŞTE ŞI:

Regizorul Ioan Cărmăzan sare în apărarea Danei Nicolaescu: «Ea a respectat tot ce a lăsat Sergiu şi tot ce a vrut el»

Lupta pe avere dintre soţia şi sora lui Sergiu Nicolaescu a ajuns în instanţă

Slujbă pentru Nicolaescu doar dacă îi îngroapă cenuşa