Şerban Ionescu nu mai poate respira singur

Ultima actualizare:

    Şerban Ionescu
Şerban Ionescu

Momente foarte grele pentru Şerban Ionescu (62 de ani) şi pentru familia acestuia. Actorul a fost internat, marţi, la Spitalul Floreasca, în stare foarte gravă. El e conectat la aparate şi se află la Terapie intensivă, în comă indusă.

Ultimele luni au fost un calvar pentru îndrăgitul artist. Diag­­nosticat cu scleroză laterală amiotrofică, cea mai devastatoare boală neurovegetativă ce presupune degenerarea neuronilor motori ai măduvei spinării, Şerban Ionescu a stat mai mult prin spitale.

Din păcate, boala de care suferă nu are leac, iar medicii sunt complet neputincioşi. Marţi, artistul a fost internat din nou în spital, în stare foarte gravă. "Şerban Ionescu a fost internat marţi în spital. Altceva nu putem spune, întrucât doamna care îl însoţeşte are o procură prin care solicită să nu fie furnizate date despre starea pacientului", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Opriţa. Surse din cadrul unităţii medicale spun, însă, că actorul se află la Terapie intensivă din cauza unor probleme respiratorii grave.

"Este intubat, în comă indusă, deoarece nu mai poate respira singur. Starea lui este foarte gravă, din păcate", ne-au spus aceleaşi surse.

Ultima oară, actorul a fost internat la Spitalul Elias, unde a stat din 18 septembrie până la 2 octombrie. Medicii de aici au declarat, la acea vreme, că Şerban Ionescu a fost spitalizat "pentru a fi supus unei proceduri chirurgicale necesare în vederea asigurării unei alimentaţii complete".

La începutul anului, artistul a fost suspectat de borelioză, o boală provocată de muşcătura de căpuşă. În urma unor investigaţii amănunţite, pe care actorul le-a făcut la o clinică din Germania, medicii au ajuns la concluzia că acesta suferă de scleroză laterală amiotrofică, o boală progresivă, invalidantă şi fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile şi pot provoca diferite alte boli şi complicaţii.

Îngrijit de mamă, în casa unui prieten

De când a decis să se despartă de soţia sa, Şerban Ionescu nu mai locuieşte în aceeaşi casă cu Magda Catone. În sprijinul lui a sărit un prieten, care i-a pus la dispoziţie o casă, în Otopeni.

După ce a fost externat din Spitalul Elias, actorul a fost vizitat acasă atât de preot, cât şi de soţie

simeon stalpnicul png

Aici, actorul locuieşte împreună cu mama sa, în vârstă de 80 de ani, care îi este mereu alături. Luna trecută, după ce a fost externat din Spitalul Elias, Şerban Ionescu a chemat acasă preotul pentru a-l spovedi şi împărtăşi.

Fotoreporterii Click! au surprins-o în acea zi pe mama actorului, în timp ce îl întâmpina la poartă pe părintele chemat la căpătâiul artistului.

E în proces de divorţ cu Magda Catone

Şerban Ionescu se află în divorţ de soţia sa, actriţa Magda Catone. El este cel care a decis, în luna mai, să se despartă pe cale oficială de Magda Catone, care, însă, nu-şi doreşte acest lucru.

Actorul a trimis atunci o scrisoare instanţei în care arăta motivul pentru care a cerut divorţul: „Sunt neputincios din punct de vedere fizic, acestea sunt momentele în care partenerul trebuia să-mi fie alături. Nu am găsit în soţia mea un partener dornic să-mi insufle sănătate şi să mă ajute. Aud zilnic reproşuri pentru nimicuri de o viaţă... Soţia mea are un amant şi ei s-au cunoscut cu ani în urmă. Acum sunt sigur că viaţa dublă a soţiei mele durează de ceva vreme. Sunt singur, abandonat neputincios şi rog onorata instanţă să mă scape de suferinţa de a mai sta lângă un om care mă răneşte zilnic". Următorul termen al procesului este la 14 decembrie.

image
image
image
image
image
image
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net