Sandra Stoicescu a leşinat din prea multă iubire

Ultima actualizare:

    Alessandra Stoicescu
Alessandra Stoicescu

Vedeta trustului Intact a povestit în emisiunea ”Dincolo de aparenţe”, care va fi difuzată duminică, de la 16.30 pe Antena 2,  despre primii fiori ai iubii, dar li despre felul în care a colaborat cu Lucian Mândruţă şi Vlad Petreanu de-a lungul anilor.

Fosta prezentatoare a Observatorului povesteşte că în liceu a leşinat din cauza emoţiilor, în faţa băiatului pe care îl plăcea teribil, scrie Antena 2.

Era frumosul liceului, desul de curtat. Toată clasa a noua ne-am curtat de la distanţă. Ne-am văzut o dată, ne-am salutat şia tât. M-am dus la un chiosc unde luam noi cornuri şi brusc zic: mie îmi e rău. Şi m-am aşezat pentru că îmi venea să leşin..îl văzusem. Iubire cu fluturi în stomac”, îşi aminteşte Sandra.

Alessandra Stoicescu şi iubitul Bambi, romantici la Zoo - FOTO

Alessandra Stoicescu a făcut ravagii la piaţă, în mini

Lucrurile au evoluat altfel pentru Sandra, iar emoţiile s-au concretizat mai des în faţa camerelor de luat vederi. cu Mândruţă şi Petreanu a lucrat împreună timp de mulţi ani şi s-au înţeles extraordinar, însă lucrurile nu au stat mereu aşa.

Petreanu este un profesionist desăvârşit, dar rău de gură şi ne certam puţin pe subiecte la început, până ne-am acomodat. După care am devenit cei mai buni prieteni. Radu Coşarcă era directorul departamentului. Radu era şi un tip foarte simpatic şi foarte vesel în viaţă de zi cu zi, geamăn. Cu Lucian Mîndruţă am stabilit de la început: eu o să fac asta, tu o să faci asta, dacă te deranjează ceva spui, dacă mă deranjează ceva spun. Şi aşa am fost cu Lucian ca doi fraţi!", a mărturisit Alessandra Stoicescu.

Sandra Stoicescu are emisiune la Antena 3. Invitat special: Mircea Badea

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net