Paula Seling și Ovi au plecat în Danemarca! «Am rămas cu un vis neîmplinit, vrem locul 1»

Ultima actualizare:

    Paula si Ovi
Paula si Ovi

Paula Seling şi Ovi Jacobsen au plecat ieri la Copenhaga, unde vor concura în finala concursului Eurovision. Cei doi au susținut o conferință de presă chiar pe aeroport, înainte de plecarea în Danemarca.

Ovi, care s-a stabilit de doi ani și jumătate în România, a plecat la Copenhaga însoțit de familie. În schimb, artista a plecat singură ș ia fost condusă, la aeroport, de soțul ei, Radu, care este și managerul ei personal. Acesta va merge în Danemarca abia pe 5 mai. El a trimis cu o mașină pianul care va fi pe scenă în show-l celor doi și s-a asigurat că totul va ieși așa cum trebuie. Chiar dacă show-l pentru competiție încă nu este gata, Paula și Ovi se simt pregătiți să urce pe scenă.

Paula si Ovi
Paula si Ovi

"Suntem pregătiți, de două luni de zile am repetat în fiecare zi. Abia aștept să văd cum e scena... Simt o susținere foarte mare. Mai sunt 12 zile până la finală, 12 zile de importanță maximă. Să dea Dumnezeu să ne întoarcem așa cum ne dorim: victorioși! Îl las pe Ovi să spună mai multe, vorbele lui aproape întotdeauna s-au adeverit 99%", a spus Paula la conferința de presă susținută chiar pe aeroport înainte de plecare. Paula a mai spus că se simte onorată că Liana Stanciu va fi alături de ei în calitate de șef al delegației României la Eurovision 2014. "Mă bucur că avem alături de noi o doamnă pe care o cunosc de când eram mică... Mă simt cocoloșită și îi mulțumesc pentru asta!", a completat Paula la adresa Lianei. La rândul ei, aceasta a reunoscut că vrea să-i protejeze și s-a mândrit c reprezentanții noștri pe care îi consideră doi profesioniști. "Vreau să-i protejez... Încă nu avem gata tot show-l...", a spus și Liana Stanciu.

Paula si Ovi
Paula si Ovi

Foto: Sever Gheorghe

"Am rămas cu un vis neîmplinit, vrem locul 1. O să muncim, suntem pregătiți, însă mai depinde și de cel de sus", a spus Ovi. Show-ul lor va fi o surpriză. Rochia Paulei, de care s-a ocupat stilistul Răzvan Sanda, cântărește 5 kg, iar artista are emoții că aceasta nu e gata până la prima repetiție. Vestimentația ei va fi de culoare: argintie, negru sau albastru."Rochia are 5 kilograme, are metal şi strasuri", spune Paula despre ținuta pe care o va îmbrăca la Eurovision. Inițial, Paula și Ovi ar fi vrut să schimbe holograma în finală, dar până la urmă se pare că acest element va rămâne în show-l lor. Pe scenă, alături de ei vor mai urca patru backing vocals din Norvegia.

Guvernul României îi sprijină financiar pe cei doi artiști. Pentru costurile de pre-producţia, care constă în videoclipul de prezentare a ţării noastre şi câteva materiale promoţionale, dar şi show-ul propriu-zis de la Copenhaga, Guvernul va deconta suma de 259.250 de lei, însemând 58 110.47 de euro. TVR va achita 131.000 de euro, taxa de participare, iar alți 14.000 de euro costă releele de transmitere, pentru două semnifinale şi o finală, plus costurile de drum şi hotel.

Concursul Eurovision se va desfăşura în acest an la Copenhaga (Danemarca), pe 6, 8 şi 10 mai, şi va fi transmis în direct în România la TVR. România va intra în a doua semifinală a concursului, care va avea loc pe 8 mai, iar finala pe 10 mai. Cei doi au mai reprezentat România în 2010 cu piesa "Playing With Fire". Duetul a fost de succes, câștigând numeroase voturi, care au poziționat țara noastră pe locul 3 în competiție.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net