Oana Roman, prima declaraţie după naştere: «Au fost două premiere în viaţa mea azi»

Ultima actualizare:

    Oana Roman (foto:Facebook)
Oana Roman (foto:Facebook)

Oana Roman a devenit vineri mămică pentru prima oară. Fiica lui Petre Roman a născut prin cezariană o fetiţă, pe Maria Izabela,

Oana a vorbit despre experienţa prin care a trecut şi despre modul în care au decurs orele de după naştere pentru reporterii emisiunii "La Măruţă". De pe patul de spital, vedeta a recunoscut că a plâns şi că e foarte mândră de fiica ei.

"Am reuşit să o alăptez pe cea mică. Nu a mâncat cât a trebuit, îi mai dau un supliment, dar a supt. Mă simt bine, a trecut anestezia. A fost un moment pe care nu pot să îl descriu, e greu de exprimat în cuvinte. Am văzut-o imediat cum a plâns, a tras un urlet foarte hotărât. Primul care a luat-o în braţe după a fost tatăl ei. Toată lumea a avut mare grijă de mine. Au fost două premiere în viaţa mea azi, primul copil şi prima operaţie. Am plâns, e normal să te emoţionezi. Cea mică seamănă cu tatăl ei, e şi cuminte şi calmă ca tatăl ei. E singura care doar a dormit şi a mâncat, mi-au spus doamnele de aici. Bunicul l-a sunat pe Marius, vine imediat după ce aterizează mâine, e în China", a spus Oana la emisiunea "La Măruţă". 

FOTO Prima imagine cu fetiţa Oanei Roman: «E ca o păpuşă Barbie»

Cu ochii în lacrimi după naşterea unei nepoate mult dorite, Mioara Roman a intervenit şi ea din platou: "E momentul cel mai important din familia noastră, după 89".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net