Mirabela Dauer: «Nu am avut ce îmbrăca şi încălţa în copilărie»

Ultima actualizare:

    Mirabela Dauer
Mirabela Dauer

Mirabela Dauer, una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, nu a avut deloc o copilărie uşoare.

Cântăreaţa a povestit pentru revistapasiuni.ro câteva momente din copilărie care au marcat-o profund şi au transformat-o în omul care este astăzi.

Provenind dintr-o familie de iudei, Mirabela Dauer a simţit timp de 11 ani absenţa tatălui ei, arestat din motive politice. «Cea mai mare "nenorocire" din viaţa mea a fost lipsa tatălui meu la vârsta la care aveam cea mai mare nevoie de el. L-am vizitat în primul an de închisoare şi apoi a fost  transferat tocmai la Poarta Albă şi l-am revăzut când a fost eliberat şi eu aveam 14 ani, eram deja o domnişoară», a povestit ea.

Deşi acum are o situaţie financiară de care nu se poate plânge, în copilărie artista a trecut prin nenumărate lipsuri. Pentru că mama ei nu avea bani, cântăreaţa era nevoită să poarte mereu hainele ce-i rămâneau mici surorii ei.

"Ce dezbrăca ea, imbrăcam eu, iar pantofii ei nu mi se potriveau, erau prea mari, iar ca să-i pot încălța le puneam o bucată mare de vată la vârf. Uneori mâncam pâine cu magiun, iar atunci când aveam și unt era o adevărată sărbătoare. Când  a venit acasă tata (n.r din puşcărie) era iarnă iar eu nu aveam paltonaș. El și-a dat jos haina kaki de deținut și mi-a făcut mie o hăinuță", a mai spus Mirabela Dauer, care a vorbit şi despre sufletul ei pereche, pe care nu l-a găsit însă niciodată.

"E greu să-ți găsești sufletul pereche. Eu nu l-am găsit niciodată, dar nici nu l-am căutat: Acum nu cred că mai am timp pentru așa ceva, nu mă mai interesează. Mă consider o persoană împlinită așa cum sunt acum", a mai declarat cântăreaţa pentru publicaţia citată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net