Minunea din viaţa regretatului Mihai Fotino: şi-a cunoscut mama la 40 de ani

Ultima actualizare:

    Mihai Fotino (Foto: Ciprian Sterian/Mediafax)
Mihai Fotino (Foto: Ciprian Sterian/Mediafax)

Actorul Mihai (Mişu) Fotino, decedat luni la vârsta de 83 de ani, a trăit o poveste demnă de un film. Născut în 1930 la Bucureşti, el nu şi-a cunoscut adevărata mamă decât foarte târziu.

Era fiul unui actor celebru al României interbelice, pe nume tot Mişu Fotino, director al Teatrului din Cernăuţi timp de câţiva ani, şi s-a născut dintr-o relaţie de scurtă durată cu o fată.

"Acolo m-a conceput pe mine, dar mama era prea tânără, s-au despărţit curând şi pe mine m-a crescut pap. Cu un tată atât de blând ca al meu, care mă adora, pur şi simplu, şi alături de el şi celelalte soţii ale sale (mai multe, de-a lungul timpului), pot spune că am avut o copilărie fericită. Am fost atât de răsfăţat de lumea teatrala si neteatrala, incat ma mir ca nu mi-am ratat cariera. Cati copii s-ar putea mandri, ca si mine, ca au fost tinuti pe genunchi de marele Iancu Brezeanu, alintati de Tudorica Musatescu si de alti buni prieteni ai tatalui meu?", a povestit Mihai Fotino într-un interviu acordat revistei "Formula AS".

El şi-a cunoscut adevărata mamă abia la 40 de ani, printr-o întâmplare. A căutat-o şi a găsit-o.

"Era rămăsese la Cernăuţi. Ne-am privit ca doi străini şi nu ne-am mai întâlnit niciodată", a spus actorul în acelaşi interviu.

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net