Mihai Bendeac îl face praf pe Arşinel: «Dumneata ai furat dreptul altcuiva la viaţă!»

Ultima actualizare:

    Mihai Bendeac (Arhiva personală)
Mihai Bendeac (Arhiva personală)

Transplantul de rinichi al lui Alexandru Arşinel a dat naştere unei adevărate controverse. Emanuel Ungureanu l-a acuzat pe medicul care a efectuat operaţia, Mihai Lucan, că l-a băgat în faţă pe actor doar pentru că e o persoană publică.

Mihai Bendeac a fost cu adevărat indignat de poveste şi de faptul că Arşinel a declarat că acel rinichi i se cuvenea, când ar fi putut să salveze viaţa unui tânăr. Mihai este nemulţumit de atitudinea unora care cred că, dacă cineva e o personaă publică, are tot dreptul să o ia înaintea altor persoane.

"În atenţia domnului Arşinel,

De peste 20 de ani, tinerii artişti din România au fost nevoiţi să suporte mentalitatea slinoasă a acelor români care, manipulaţi, l-au luat pe «nu o să mai avem artişti precum X, Y, Z» în braţe, negând încercarea de afirmare a oricărui tânăr.

De peste 20 de ani, artiştii «bătrâni» au fost de două feluri. Cei care au lucrat cu tinerii şi i-au ajutat şi cei al căror caracter meschin şi scârbos i-a făcut să devină aspiratoare de bani.

De peste 20 de ani, artişti precum domnul Arşinel, se folosesc de notorietatea dobândită pe vremea când programul Tv era de 2 ore şi nu apărea oricine acolo, pentru a se căţara cu voracitate pe imaginea de «monument», «titan», «Monstru sacru», cu neruşinare şi lipsă de respect faţă de public.

Atitudinea lor sfidătoare, de «Dumnezei» ai scenei nu se pupă cu şuşele penibile la care iau parte.

De cate ori îi văd, am impresia că pe sub costum poartă, în permanenţă, o borsetă. Poate-poate mai pică ceva. O reclamă la Catena, un botez, o cumetrie, un pişcot, nişte pateuri...

Teatrul Tănase a fost îngropat de aceşti şuşanişti estivalieri care străbat continentele de-a lungul şi de-a latul aducând «bucurie» românilor de peste hotare.

Ne luaţi de proşti?! Păi românii din America au mai văzut un spectacol în Vegas, un show pe Broadway... Au trăit în acel Rai al spectacolelor ce-ţi iau minţile. Cum altfel decât cu îngăduinţă pot ei vedea prestaţia Mariei Dragomiroiu, a lui Arşinel, Nae, Vasile şi compania, care vin în cârciumi, bodegi, spelunci, cu un microfon în faţă şi spun bancuri de pe vremea lui Pazvante chioru, cu gândul că poate se lipesc şi de o friptură dup-aia?

Asta e imaginea pe care arta romanească o promovează peste hotare?

Nu, domnule Arşinel! Dumneata nu meritai acest rinichi! Mai ales ca era un «01»! Dumneata ai furat dreptul altcuiva la viaţă!

Nu-l meritai măcar pentru că, împreună cu acoliţii dumitale, ai căpuşat Teatrul Tănase care a ajuns, din punct de vedere artistic, o şuşă ordinară care să vă permită să vă umpleţi de bani.

Vă invit să vă luaţi rinichiul şi să vă daţi jos labele de pe Teatrul Tănase! Sunt atâţia tineri care nu au unde să joace şi care înţeleg ce înseamnă un show de varietăţi în 2013!

Iertaţi-mi impertinenţa, domnule Arşinel. Dar m-am săturat să mă faceţi cu ou şi cu oţet de câte ori vi se năzare în ultimii ani. Am răbdat zoaiele cu care m-aţi umplut şi reacţia oamenilor care mai aveau puţin şi mă băteau cu biciul în piaţa publică fiindcă îmi permiteam să-mi exprim părerea despre «zeii» artei româneşti...

Eu muncesc, domnule Arşinel. Şi câte 18 ore pe zi. Sunt dependent de medicamente ca să pot rezista în asemenea stres. Pentru că îmi pasă", a spus Bendeac.

Scandalul rinichiului l-a  băgat pe Arşinel în spital

Alexandru Arşinel ştie cine e de vină pentru înrăutăţirea stării sale de sănătate: «Au vrut să mă omoare»

De ce a primit Alexandru Arşinel doi rinichi în 3 zile

Mai mult, el este scârbit de faptul că se merge pe idea că Arşinel e un bun naţional, când el nu este de acord, mai ales că există mulţi tineri ignoraţi de teatre din cauza unei generaţii al cărei timp a trecut.

"Spuneau colegii dumneavastra mai vârstnici că sunteţi un «bun national». Vă invit, domnule Arşinel, să demonstraţi asta. Că n-aţi mai făcut-o de vreo 30 de ani. Dar aveţi pretenţii.

M-am abţinut să spun asta ca să nu sune a infatuare dar gestul dumitale de mafiot şi atitudinea superioară şi scârboasa cu care m-ai gratulat de câte ori ai avut ocazia, mă determină să o fac: există MULŢI actori tineri mai buni decât dumneata, există zeci de mii de tineri care cântă mai bine decât dumneata, există mii de tineri care au idei mai originale şi mai îndrăzneţe decât dumneata şi, la dracu, tineri care ar face şi reclame la Catena mai bune decât dumneata! Punem pariu?!

DOMNULE ARŞINEL! TREBUIA SĂ TE FOLOSEŞTI DE NOTORIETATE, NU CA SĂ PUI BANI LA TEŞCHEREA ŞI SĂ ALERGI PRIN ŞUŞE, CI CA SĂ-I DETERMINI PE OAMENI SĂ-ŞI SCHIMBE MENTALITATEA ŞI SĂ DEVINĂ DONATORI! SĂ SCHIMBI SISTEMUL!

Iar noi, tinerii, cei pe care-i înjuraţi de câte ori aveti ocazia, nu suntem şi nu vrem să fim «bunuri nationale». Nu ne băgăm în faţă ca să avem o şansă în plus în faţa morţii. Nu ucidem sufletul unor copii care aşteaptă de ani de zile un rinichi sau o inimă şi care mor sub ochii părinţilor. Avem decenţă şi inimă.

Aş vrea să închei spunând «cu respect», dar mi l-am pierdut.

Îl declar NUL", a scris Mihai pe pagina sa de Facebook.

image
image
image
image
image
image
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
436310903 6801597473275047 2085105743623441656 n jpg
ceapa verde adobesotck jpg
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net