Mihaela Cernea, vacanţă de vis cu familia, la schi

Ultima actualizare:
Mihaela Cernea, cu familia pe pârtie (foto: arhiva personală)
Mihaela Cernea, cu familia pe pârtie (foto: arhiva personală)

Solista trupei Class şi soţul ei au avut parte de o vacanţă de vis în Italia. Cei doi, împreună cu fetiţa şi cu băiatul lor - Leia şi Leon, au petrecut o săptămână în staţiunea de schi Livigno, aflată în nord, la graniţa cu Elveţia. Mihaela Cernea şi Costin Craioveanu au ales această destinaţie la recomandarea unor prieteni.

Familişti convinşi, la începutul lunii ianuarie, Mihaela Cernea (35 de ani) şi soţul ei, pictorul Costin Craioveanu (37 de ani), şi-au luat copiii şi au plecat în concediu, în străinătate. S-au oprit într-o staţiune din Italia, pe cât de mică, pe atât de frumoasă. Blonda a profitat de această vacanţă şi a dat-o pe fiica ei, Leia (4 ani), la cursuri de schi.

Puştoaica le-a făcut o mare surpriză părinţilor săi. După doar câteva zile de cursuri, a reuşit să câştige o competiţie dedicată copiilor începători. „A luat trofeul la proba slalom uriaş. După câteva cursuri, am lăsat-o singură pe pârtie. Se descurcă foarte bine. Cursurile pentru Leia au costat 150 de euro", ne-a povestit Mihaela Cernea.

Fetiţa Mihaelei Cernea la schi (foto: arhiva personală)
Fetiţa Mihaelei Cernea la schi (foto: arhiva personală)

Dacă solista şi copiii ei sunt înnebuniţi după sporturile de iarnă, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre soţul solistei. Pictorul Costin Craioveanu a schiat doar două zile, apoi a asistat de pe margine la ceilalţi.

„Nişte prieteni ne-au recomandat această staţiune. Este superbă, iar pârtiile sunt perfecte. Nu ai cum să te plictiseşti aici. Pentru cei care au copii, este o destinaţie ideală. Există o mulţime de locuri de joacă pentru cei mici", ne-a mai spus Mihaela Cernea, încântată de sejurul din care s-a întors de curând.

Fetiţa Mihaelei Cernea la schi (foto: arhiva personală)
Fetiţa Mihaelei Cernea la schi (foto: arhiva personală)


    Fetiţa Mihaelei Cernea la schi (foto: arhiva personală)
Fetiţa Mihaelei Cernea la schi (foto: arhiva personală)
image
image
image
image
image
image
1 cum ne poate imbolnavi caldura ce avem de facut in zilele caniculare jpg jpeg
paste catolic 2020 papa francisc vatican jpeg
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net