Marioara Murărescu a visat că va muri. Azi ar fi împlinit 70 de ani

CLIIMA20140202_0062_1.jpg

A murit la vârsta de 66 de ani

Marioara Murărescu a avut mai multe vise care i-au prevestit sfârşitul. Realizatoarea de emisiuni folcloric de la TVR, diagnosticată de ani de zile cu cancer la sân şi la coloană, a simţit că i se apropie moartea. Azi ar fi împlinit 70 de ani.

Marioara Murărescu s-a stins din viaţă , la 66 de ani, după o îndelungată luptă cu cancerul, dar a ştiut că va muri cu mult înainte. Medicii nu i-au spus cât de gravă este boala dar ea a fost conştientă că nu mai există salvare. Probabil, de aceea, la un moment dat renunţase să mai lupte cu necruţătoarea maladie.

Conform apropiaţilor, Marioara Murărescu a avut mai multe vise ciudate în ultima perioadă.

Unul dintre ele a fost atunci când s-a visat că se afla pe fundul unei fântâni cu apă murdară, din care se zbătea să iasă. Aceasta le-a mai povestit apropiaţilor că a visat copii şi găini cotcodăcind.  Cel mai des coşmar era că se vedea în întuneric, cu broaşte şi şerpi.

Petre Murărescu,fiul realizatoarei tv

"Era mereu îngândurată, iar în ultima vreme nu mai vroia să o vadă nimeni. A vrut cineva să o viziteze şi ea a refuzat. Oricum, se observa uşor că nu mai e în apele ei...", ne-a mărturisit un apropiat al artistei care a dorit să-şi păstreze identitatea sub anonimat. Marioara Murărescu a fost diagnosticată cu cancer la sân în 2008.

A suferit două intervenţii chirurgicale la sâni şi mai multe şedinţe de chemoterapie, dar boala i-a recidivat la tiroidă. În noiembrie 2012, realizatoarea emisiunii "Tezaur folcloric" de la TVR declara că nu mai are motivaţia să lupte cu boala, fiind hotărâtă să se bucure de familia ei. Din cauza bolii a trebuit să se pensioneze. Anul trecut a fost internată la Spitalul Elias din Bucureşti, apoi a fost transferată la Cluj, unde a fost operată la coloană. A revenit în Capitală şi de atunci a stat luni de zile internată, medicii pierzând speranţa de a o putea salva.