Luminiţa Anghel s-a pus pe slăbit cu salate de ton

Ultima actualizare:
Luminiţa Anghel are 1,62 metri  înălţime şi în jur de 60 de kilograme.  Mai are ceva de lucru, până la silueta  ideală, de 47 de kilograme (FOTOGRAFII: ALEX MUSCALIU)
Luminiţa Anghel are 1,62 metri înălţime şi în jur de 60 de kilograme. Mai are ceva de lucru, până la silueta ideală, de 47 de kilograme (FOTOGRAFII: ALEX MUSCALIU)

În 2011 i s-a împlinit un mare vis. A rămas însărcinată. De atunci, însă, Luminita Anghel (43 de ani) nu mai încape în hainele vechi de scenă. După luni de chin, însă, solista câştigă teren în lupta cu surplusul de kilograme.

Cântăreaţa a declarat război cântarului şi se pare că a intrat în linie dreaptă pentru a reveni la silueta de dinainte de naştere. În vară, artista ne spunea cum a reuşit să scape de primele kilograme.

Ianuarie 2013 Chiar dacă e îmbrăcată gros, se vede cu ochiul liber că artista slăbeşte de la o zi la alta

„Am trecut pe salate cu ton şi iaurturi slabe, fructe şi grătare de pui sau peşte. În timpul sarcinii am luat între 22 şi 24 kg şi am reuşit să dau jos, fără să mă înfometez sau cu regimuri extreme, 14 kg, în primele 4 luni. În tot acest timp, am făcut masaj şi am mers la sală, unde am lucrat mai mult exerciţii cardio", declara Luminiţa, pentru Click! De atunci, Luminiţa n-a încetat să se lupte cu kilogramele în plus.

Luminiţa Anghel are 1,62 metri  înălţime şi în jur de 60 de kilograme.  Mai are ceva de lucru, până la silueta  ideală, de 47 de kilograme (FOTOGRAFII: ALEX MUSCALIU)
Luminiţa Anghel are 1,62 metri înălţime şi în jur de 60 de kilograme. Mai are ceva de lucru, până la silueta ideală, de 47 de kilograme (FOTOGRAFII: ALEX MUSCALIU)

Recent, Luminiţa Anghel a fost surprinsă de fotoreporterii Click! în timp ce se plimba prin oraş. Deşi e îmbrăcată gros, se poate observa cu uşurinţă că talia artistei este din ce în ce mai bine conturată, semn că a mai scăpat de excesul de ţesut adipos. Cântăreaţa avea 82 kg când l-a adus pe lume pe micuţul Filip (1 an). Acum are în jur de 60 kg şi cântarul îi arată de la zi la zi mai puţin.

Aprilie 2012 La cinci luni după naştere, Luminiţa Anghel parcă era încă gravidă


    Luminiţa Anghel are 1,62 metri  înălţime şi în jur de 60 de kilograme.  Mai are ceva de lucru, până la silueta  ideală, de 47 de kilograme (FOTOGRAFII: ALEX MUSCALIU)
Luminiţa Anghel are 1,62 metri înălţime şi în jur de 60 de kilograme. Mai are ceva de lucru, până la silueta ideală, de 47 de kilograme (FOTOGRAFII: ALEX MUSCALIU)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net