Horia Moculescu a trecut cu bine peste operaţia de colecist

Ultima actualizare:

    Compozitorul a  ajuns la urgenţă  duminică dimineaţa
Compozitorul a ajuns la urgenţă duminică dimineaţa

Compozitorul Horia Moculescu (76 de ani) a fost operat, ieri dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

„Intervenţia chirurgicală a fost efectuată pe cale laparoscopică şi a durat circa 45 de minute. Totul a decurs foarte bine. Pacientul se află acum la Terapie Intensivă, iar, în câteva zile, urmează să fie externat", ne-a declarat chirurgul care l-a operat, prof. dr. Mircea Beuran, şeful secţiei Chirurgie de la Spitalul Floreasca.

Duminică dimineaţă, Horia Moculescu a ajuns de urgenţă la spital cu dureri abdominale mari. El a fost adus la spital de presupusa lui iubită, Alexandra Velniciuc (33 de ani). Compozitorul a fost supus mai multor investigaţii, iar medicii au stabilit că suferă de colecistită (n.r. pietre la colecist).

Trebuie spus că operaţia lui Moculescu a fost foarte bine pregătită înainte, întrucât exista riscul să apară complicaţii. Potrivit profesorului Beuran, compozitorul are o problemă la inimă, iar, în urmă cu câţiva ani, i s-a montat un stent coronarian. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net