Györfi: «Cel mai mare regret al meu e că am divorţat»

Ultima actualizare:

    Daniela a trăit clipe de coşmar  în decembrie 2008, când a fost  nevoită să facă avort, în luna a  patra de sarcină.
Daniela a trăit clipe de coşmar în decembrie 2008, când a fost nevoită să facă avort, în luna a patra de sarcină.

Părăsită de George Tal fără nici un fel de explicaţie, după mai bine de trei ani de relaţie, Daniela Györfi suferă enorm.

La vârsta de 40 de ani, eşecurile sentimentale sunt greu de suportat şi, privind în urmă, solista a căzut în butoiul cu melancolie.

„Cel mai mare regret al meu e că am divorţat de Gelu. Ne-am despărţit din cauza mea, eu am vrut, dar nu ar fi trebuit să renunţ la căsnicie", a declarat Györfi , pentru Click!

Potrivit unor surse din anturajul lui Györfi , se pare că Gelu Borş a încercat ani de-a rândul să se împace cu ea, însă a renunţat la idee chiar anul trecut.

Înfuriat de faptul că o căuta, George Tal a pus piciorul în prag şi i-a impus, pe ton răstit, să nu o mai sune, pe motiv că va deveni soţia lui.

Dar iată că timpul s-a scurs, George a părăsit-o, iar separarea este una foarte grea, mai ales pentru Daniela. Nu de alta, dar, în luna iulie, cei doi acceptaseră propunerea de a-i cununa religios pe doi prieteni apropiaţi.

Mai citeşte:

Daniela Györfi îşi repară faţa cu 1.000 de euro

Daniela Györfi: «George m-a pupat de m-a albit»

George Tal şi-a serbat ziua fără Györfi!

Daniela Györfi la un pas de moarte din cauza unui avort!

George: «Fac sex cu Daniela Györfi foarte des!»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
bar g712d79cb7 1920 jpg
fabrica 2 1600x1000 jpg
Papanasi png
Vipera neagră Foto Adrian Florin Vrăbiescu (2) jpg
Carne de pui jpg
Caine in cusca FOTO Shutterstock
image png
Zambet jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net